Gigi Becali a mai anunțat două plecări de la FCSB în această vară.
Este vorba despre Alexandru Pantea și Mihai Lixandru, iar primul a fost convins de Elias Charalambous să semneze cu noua sa echipă.
Alexandru Pantea pleacă de la FCSB
Alexandru Pantea a acceptat oferta lui Levadiakos și o va părăsi pe FCSB în acest sezon, dar nu definitiv, cel puțin pentru moment, după cum informează Fanatik.
Fotbalistul lui FCSB a acceptat oferta de la Levadiakos, după ce a fost convins de Elias Charalambous, dar fundașul lateral va merge doar împrumut pentru un sezon în Cipru.â
„Levadiakos căuta de ceva timp înlocuitorul lui Triantafyllos Tsapras, iar alesul este Alexandru Pantea. Elias Charalambous îl cunoaște bine și l-a convins să se mute în Viotia”, notează Sportal.gr.
Pantea îi va lua locul lui Triantafyllos Tsapras, care a plecat la Panathinaikos în schimbul a 3 milioane de euro.
Fundașul dreapta a evoluat în 35 de partide pentru echipa roș-albastră în stagiunea trecută și a reușit trei pase decisive.
700.000 de euro este cota lui Alexandru Pantea, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.com.