EXCLUSIV Ce se întâmplă cu acționarul care a contribuit decisiv la promovarea lui Dinamo în Superligă, după câteva luni de tăcere

Ce se întâmplă cu acționarul care a contribuit decisiv la promovarea lui Dinamo în Superligă, după câteva luni de tăcere Superliga

Dinamo a ajuns în zona play-off-ului, la doar două sezoane după promovarea în Superliga României.

În sezonul petrecut de ”câini” în Liga 2, Andrei Nicolescu și Eugen Voicu au preluat clubul, aflat atunci pe marginea prăpastiei, și au adus liniște pe plan financiar, contribuind astfel decisiv la promovarea echipei.

Eugen Voicu a jucat un rol foarte important în stabilizarea clubului Dinamo, dar de o perioadă bună de timp nu a mai apărut în spațiul public pentru a dezbate subiectele legate de echipă. 

Eugen Voicu rămâne implicat la Dinamo

Motivul? Omul de afaceri nu-și mai dorește expunere publică, la fel ca ceilalți acționari din cadrul clubului, astfel că singura voce autorizată din cadrul clubului Dinamo rămâne cea a administratorului special Andrei Nicolescu.

Din informațiile obținute de Sport.ro, Eugen Voicu rămâne, în continuare, implicat la club din postura de acționar. Nu se pune problema ca fondatorul Certinvest să-și vândă procentul deținut în Red&White, chiar dacă s-a zvonit că acesta ar vrea să facă un pas în spate, urmând ca acțiunile sale să ajungă la Renovatio.

Toți acționarii implicați acum la Dinamo cred cu tărie în acest proiect și se așteaptă ca, după ieșirea din insolvență, proiectul să devină foarte atractiv și pentru alți oameni de afaceri.

Dinamo se gândește deja la sezonul următor, în care pregătește mai multe transferuri, dar și alte schimbări importante, pe mai multe paliere. Recent, ”câinii” și-au anunțat noul sponsor tehnic, Puma, iar noul echipament de joc ar urma să fie lansat în iulie.

Publicitate

Dinamo și-a făcut lista de transferuri

La capitolul sosiri, "câinii" vor plăti 425.000 de euro în mai multe tranșe celor de la UTA Arad pentru mijlocașul central Cristian Mihai (20 de ani), în timp ce gemenii David și Alexandru Irimia (18 ani) vor fi opriți în lotul pentru sezonul viitor, urmând să se întoarcă după împrumuturile la Metaloglobus, echipă cu șanse de promovare în Liga 1. 

Dinamo încearcă să-l aducă de la rivala FCSB pe polivalentul Alexandru Musi (20 de ani / extremă stânga, extremă dreapta, atacant), care a devenit nemotivat la actuala echipă și a căzut în dizgrația patronului Gigi Becali. 

Conform informațiilor Sport.ro, alți jucători remarcați de Andrei Nicolescu și departamentul de scouting de la Dinamo sunt Alexandru Oroian (24 de ani) de la FC Hermannstadt, care poate acoperi ambele benzi ale liniei defensive, dar a jucat și pe poziții mai avansate, Xian Emmers (25 de ani), căruia nu i s-a propus prelungirea înțelegerii cu Rapid, după neînțelegeri cu Marius Șumudică, și Marius Corbu (22 de ani), care nu a reușit să se impună la APOEL Nicosia și ar putea fi adus sub formă de împrumut. 

În locul lui Golubovic, Dinamo ar dori să-l aducă pe Robert Popa (22 de ani), care fusese împrumutat de FCU Craiova la UTA Arad, dar a avut un conflict cu antrenorul Mircea Rednic. În plus, clubului i s-au propus mai mulți jucători cu experiență din spațiul ex-iugoslav, care evoluează ca fundași centrali și atacanți centrali. 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!