VIDEO „Vamos United!” Louis Munteanu, mesaj pentru americani după transferul în MLS, la DC United

„Vamos United!” Louis Munteanu, mesaj pentru americani după transferul în MLS, la DC United Stranieri

Louis Munteanu (23 de ani) le-a transmis un mesaj video suporterilor lui DC United, prin intermediul canalelor oficiale ale clubului din MLS, la scurt timp după oficializarea mutării de la CFR Cluj.

Atacantul român a devenit oficial jucătorul grupării din Washington D.C. la începutul acestei săptămâni, într-o afacere care a umplut conturile fostei campioane a României.

„Salut, DC United! Louis Munteanu aici. Abia aștept să ne vedem pe Audi Field. Vamos United!”, a transmis fotbalistul scurt, dar plin de entuziasm, strângând pumnul la finalul mesajului.

Cel mai scump jucător transferat de DC United

CFR Cluj și DC United au bătut palma pe 5 ianuarie pentru suma de 7 milioane de dolari, o cifră impresionantă atât pentru fotbalul românesc, cât și pentru cel american. Această sumă îl transformă pe Munteanu în cel mai costisitor transfer realizat de DC United în istoria sa.

Internaționalul român a semnat un contract valabil pe trei ani și jumătate, până în sezonul 2028-2029, clubul păstrând opțiunea de a prelungi înțelegerea pentru încă un an. Munteanu vine în MLS din postura de golgheter al României în sezonul precedent, când a marcat 23 de goluri pentru CFR Cluj.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!