Prezent la Sibiu pentru inaugurarea primei academii Villarreal din România, fostul mare mijlocaș brazilian naturalizat de Spania a analizat prestațiile celor doi români care evoluează constant în La Liga, Rațiu și Ionuț Radu (Celta Vigo).
Senna a subliniat atașamentul special pe care îl are față de fundașul român, pe care îl cunoaște de când acesta era junior la academia "Submarinului Galben".
"Andrei Rațiu este jucătorul nostru, așa îl simt. Îl știu de mic copil și sunt foarte bun prieten cu reprezentantul lui", a spus Senna, potrivit GSP, adăugând: "Face o muncă extraordinară la Rayo Vallecano, așa cum a făcut și la Villarreal, precum și la echipa națională a României".
"Radu face o treabă excelentă"
Marcos Senna l-a remarcat și pe celălalt român din prima ligă spaniolă, portarul Ionuț Radu. "Îl urmăresc pe Radu, face o treabă excelentă, iar prestațiile lui l-au recomandat pentru revenirea la echipa națională", a punctat legenda lui Villarreal.
În încheiere, Senna și-a exprimat dorința de a vedea naționala României la Cupa Mondială din SUA: "Mi-aș dori ca România să se califice la Campionatul Mondial, iar cei doi să aibă un rol important în preliminarii".