Deși a bifat un singur meci oficial în actuala stagiune, internaționalul român continuă să fie dorit în Europa, iar destinația sa ar putea fi una de top.

Potrivit Mundo Deportivo, Moldovan este aproape de un împrumut la Club Brugge, campioana en-titre a Belgiei.

Formația din Jupiler Pro League este în pole-position pentru semnătura portarului, iar mutarea ar putea fi oficializată chiar săptămâna viitoare.

Transfer de cinci stele pentru Horațiu Moldovan

Transferul ar urma să fie sub formă de împrumut până la finalul sezonului, fără opțiune de cumpărare.

Pentru Moldovan ar fi o oportunitate uriașă, mai ales că la Atletico Madrid nu a reușit să prindă minute, iar împrumutul la Real Oviedo a fost întrerupt mai devreme.

La Brugge, românul ar avea șanse reale să fie titular, cel puțin la început, în contextul în care Nordin Jackers este accidentat și va lipsi aproximativ o lună. 

În plus, Club Brugge luptă pentru titlu în Belgia și este încă în cursa pentru calificarea în primele 24 de echipe din Champions League.

Moldovan ar deveni al treilea român din istoria clubului belgian, după Alin Stoica și Dorin Rotariu.