La meci a fost prezent și Gică Hagi, legenda „Cim-Bom”, care a evoluat pentru turci între 1996 și 2001. Toată atenția era pe fiul său, Ianis Hagi, dar mijlocașul român nu a fost titular, deși era anunțat în primul „11” de către presa locală.
Ianis a prins 20 de minute cu Galatasaray
Ianis a început partida pe bancă și a intrat pe teren abia în minutul 71, în locul lui Ibrahim Kaya, când Alanyaspor era condusă cu 0-1.
Singurul gol al meciului a fost marcat de Mauro Icardi în minutul 23, iar Galatasaray s-a impus cu 1-0, bifând a șaptea victorie consecutivă în campionat.
Pentru Hagi a fost doar a treia apariție la Alanyaspor, după transferul liber de contract din septembrie. Mijlocașul de 26 de ani a prins 20 de minute și a fost notat cu 6,5 de specialiștii de la Flashscore.
Cel mai bun român de pe teren a fost însă Umit Akdag, integralist pentru Alanyaspor, care a primit nota 7,4, cea mai mare din defensivă.