Pe terenul lui St. Mirren, Rangers a deschis scorul în minutul 42 prin Cyriel Dessers, dar gazdele au egalat două minut mai târziu prin Mark O’Hara.
Ianis Hagi, rezervă neutilizată la Rangers
Echipa pregătită de Barry Ferguson a trecut din nou în avantaj în minutul 52 după golul lui Nicolas Raskin, dar St. Mirren a stabilit scorul final în minutul 73, când a marcat Conor McMenamin.
Ianis Hagi nu a bifat niciun minut în meciul cu St. Mirren. Fiul lui Gică Hagi a început meciul pe banca de rezerve, iar interimarul Barry Ferguson a decis să nu îl mai trimită pe teren pe internaționalul român. În acest an, este pentru prima dată când internaționalul român este rezervă neutilizată.
Rămasă fără obiectiv, Rangers mai are de disputat patru meciuri în actuala stagiune, cu Celtic, Aberdeen, Dundee United și Hibernian.