Mirel Rădoi tocmai și-a trecut în CV încă un eșec la o formație din străinătate. Pentru că mandatul său, la Gaziantep, l-a pus într-o situație tare neplăcută. Concret, la formațiile pe care le-a pregătit în afara țării, Rădoi a adunat mai multe înfrângeri decât victorii!
VIDEO Rădoi, ce onoare! Demis de la Gaziantep, dar inclus printre cei mai buni jucători din istoria unui club uriaș
Mirel Rădoi (45 de ani) e o figură emblematică pentru una dintre cele mai importante grupări din Asia.
Pe cât rău i-a mers lui Mirel în străinătate, din postura de „A1“, pe atât de bine s-a descurcat în afara granițelor țării, ca jucător. După plecarea de la FCSB, în 2009, fostul mijlocaș defensiv a rămas în zona arabă până la retragerea sa din activitate, în 2015. În Asia, Rădoi a evoluat, pe rând, la Al-Hilal Riad (Arabia Saudită), Al-Ain (Emirate), Al-Ahli Dubai (Emirate) și Al-Arabi (Qatar).
La primele trei formații, românul a fost un veritabil star. Doar la Al-Arabi, pe final de carieră, a lăsat o impresie mai puțin bună.
Mirel Rădoi, inclus printre cei mai buni jucători ai lui Al-Hilal
În momentul în care a părăsit România, Mirel a semnat cu unul dintre cele mai importante cluburi din Asia, Al-Hilal. La vremea respectivă, Cosmin Olăroiu se afla pe banca acestei formații. Dar, la puțin timp după sosirea lui Rădoi, Oli a fost nevoit să plece de la Al-Hilal, în urma unui scandal cu aruncarea unui tricou pe care era imprimat chipul unui prinț local. Episodul s-a petrecut în timpul unei festivități de premiere, când Oli s-a enervat.
După plecarea de la Al-Hilal, Olăroiu a fost întrebat ce se va întâmpla cu Rădoi. În acel moment, tehnicianul român a oferit un răspuns categoric: „Nu sunt babysitter (n.r. – bonă) pentru Rădoi. Se va descurca și fără mine“. Iar Oli a avut mare dreptate!
La Al-Hilal, Rădoi și-a câștigat locul printre jucătorii emblematici ai clubului. Dovadă și cifrele sale: 87 de meciuri, 20 de goluri și 7 pase de gol, în perioada 2009-2011.
Acum, la 15 ani după plecarea de la Al-Hilal Riad, Mirel a fost inclus în clubul select al celor mai buni jucători din istoria arabilor.
Rădoi, pus lângă Thiago Neves și Carlos Eduardo
Televiziunea saudită tocmai a realizat un interviu cu Hassan Al-Otaibi (50 de ani), o legendă vie a clubului Al-Hilal. În cadrul dialogului, fostul mare portar a fost întrebat cine e, în opinia sa, cel mai bun jucător din istoria lui Al-Hilal? El a fost pus să aleagă dintre brazilienii Carlos Eduardo și Thiago Neves, românul Mirel Rădoi, suedezul Christian Wilhelmsson, plus foștii internaționali saudiți, Saleh Al-Nu'eimeh, Mohamed Al-Deayea, Sami Al-Jaber și Yousuf Al-Thunayan.
În momentul în care a auzit numele ultimului jucător, Al-Otaibi l-a oprit pe reporter și a exclamat: „Fără îndoială, Yousuf Al-Thunayan e cel mai bun din istoria lui Al-Hilal!“.
Chiar și așa, includerea lui Rădoi pe această listă scurtă e o mare onoare. Pentru că, de-a lungul istoriei sale de 68 de ani, la Al-Hilal au evoluat niște nume sonore, precum Neymar, Sergej Milinković-Savić, Darwin Nunez, Theo Hernandez, Joao Cancelo sau Karim Benzema.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News

































