Cosmin Olăroiu (57 de ani) a părăsit fotbalul românesc, în 2007, și de atunci a petrecut cea mai mare parte a timpului în zona arabă. Chiar dacă prima sa experiență externă, ca antrenor, a fost în Arabia Saudită, la Al-Hilal Riad, nu această țară a devenit a doua casă pentru Oli, ci Emiratele Arabe Unite.

Aici, românul a debutat la Al-Ain în 2011, după ce, anterior, lucrase și în Qatar pentru o scurtă perioadă. Astăzi, la 15 ani distanță, Oli e o figură foarte respectată pe plan local. Pe lângă faptul că a intrat în istoria fotbalului din Emirate, fiind tehnicianul cu cele mai multe trofee câștigate aici, 16 la număr, românul a fost și selecționerul primei reprezentative (mai 2025 – iunie 2026). În plus, Oli are și foarte multe afaceri în Dubai, printre care și un restaurant de lux.

Olăroiu, primul antrenor care bate tot cu Al-Jazira în primele patru etape

Începând cu sezonul 2026-2027, fostul antrenor al FCSB-ului și-a trecut în CV al patrulea club din Emirate, după Al-Ain, Al-Ahli / Shabab Al-Ahli și Sharjah. Instalat la Al-Jazira, după încheierea mandatului său de selecționer, românul are drept obiectiv câștigarea titlului. Pentru că formația supranumită „Mândria din Abu-Dhabi“ a tot eșuat în tentativa de a câștiga campionatul, după ultimul triumf, cel din 2021. Până la venirea lui Oli, arabii au schimbat șase antrenori diferiți, dar nu s-au mai apropiat de locul 1.

Acum, cu Olăroiu pe bancă, Al-Jazira a devenit altă echipă! Dovadă și faptul că, în weekend, și-a continuat începutul perfect de sezon pe plan intern: 4 meciuri, 4 victorii, golaveraj 10-1!

Succesul de sâmbătă, 3-1 cu Shabab Al-Ahli din Dubai, pe lângă faptul că a reconfirmat creșterea spectaculoasă a celor de la Al-Jazira, a adus și o premieră istorică. Concret, pentru prima dată de la înființarea primei ligi în formatul actual, în 2007, Al-Jazira a reușit să lege patru victorii, în primele patru etape.

„E oficial: cu Kaiserul Cosmin în frunte, Al-Jazira are, în premieră, un start perfect de sezon, câștigând toate cele patru meciuri de până acum. E fără precedent așa ceva. Și, când adăugăm la asta faptul că echipa a luat un singur gol, în această perioadă, ne dăm seama că Al-Jazira e pe drumul cel bun, în mod cert“, a anunțat presa din Emirate, distribuind imagini de la finalul victoriei de sâmbătă.