După un an, între mai 2025 și mai 2026, perioadă în care a fost selecționerul Emiratelor, Cosmin Olăroiu a revenit la munca de antrenor de club, în această vară. Tot în Emirate, unde și-a trecut în CV al patrulea club, Al-Jazira, după ce le-a pregătit, pe rând, pe Al-Ain, Al-Ahli Dubai / Shabab Al-Ahli și Sharjah.
Oli a fost numit în funcție cu obiectivul de a câștiga titlul cu formația din Abu-Dhabi, în condițiile în care ultimul titlu cucerit de Al-Jazira datează din 2021. Și, deocamdată, startul e promițător! Cu tehnicianul român pe bancă, Al-Jazira e în grupul celor trei formații din fruntea clasamentului cu maximum de puncte după trei runde. Pe lângă Al-Jazira, în această situație sunt și campioanele din ultimele două sezoane, Al-Ain și Shabab Al-Ahli.
Totuși, există un capitol remarcabil la care echipa lui Olăroiu e unică în Emirate, la ora actuală. Concret, Al-Jazira e singura formație fără gol primit, având golaverajul de 7-0 după primele trei runde.
Olăroiu, în cărți să fie „Antrenorul lunii august“
Cu astfel de rezultate, arabii au făcut un anunț firesc: Cosmin Olăroiu e favorit să fie numit „Antrenorul lunii august“, în Emirate.
„Anchetele lunare ale primei ligi s-au reluat, odată cu startul noului sezon. La secțiunea dedicată antrenorilor, se anunță o mare bătălie pentru primul trofeu, cel din august. Pentru că aici sunt în cărți antrenorul campioanei Al-Ain, Vladimir Ivic, românul de pe banca celor de la Al-Jazira, Cosmin Olăroiu, brazilianul Andre Jardine de la Shabab Al-Ahli și italianul Pirlo, care a preluat United FC“, a anunțat presa din Emirate.