Umit Akdag, fotbalistul cu dublă cetățenie, româno-turcă, a reprezentat România la juniori, însă a refuzat să facă pasul și la prima reprezentativă la invitația lui Mircea Lucescu.
Președintele se implică personal în negocierile pentru transferul fotbalistului român: ”Există speranță!”
Fotbalistul român ar putea prinde transferul carierei.
Coleg cu Ianis Hagi la Alanyaspor, Umit Akdag speră că va ajunge să evolueze într-o zi la naționala Turciei.
Între timp, fundașul central ar putea prinde transferul carierei la un gigant din Turcia. În ultima perioadă, s-a vehiculat că Galatasaray, Fenerbahce și Beșiktaș sunt interesate de transferul lui Akdag.
Se pare că Beșiktaș a trecut la fapte și a început negocierile cu Alanyaspor pentru transferul fotbalistului de 22 de ani.
Conform Fotomac, Umit Akdag a ajuns la un acord de principiu cu Beșiktaș, însă gigantul din Turcia trebuie să se înțeleagă acum și cu Alanyaspor, iar actualul club al fundașului nu cedează ușor.
Beșiktaș încearcă să negocieze suma de 10 milioane de euro cerută de Alanyaspor, iar președintele clubului, Serdal Adali, s-a implicat personal în negocieri.
Adali l-ar fi sunat pe omologul său de la Alanyaspor, Hasan Cavușoglu, iar turcii susțin că cel mai probabil negocierile vor avansa în următoarele zile.
- 6 milioane de euro este cota de piață a lui Umit Akdag, conform Transfermarkt.
- Contractul lui Akdag cu Alanyaspor va expira în vara anului 2028.
Umit Akdag a ales Turcia: „Am fost chemat de România în fiecare pauză internațională, dar nu am mers”
Născut la București din părinți turci, Akdag a ales să reprezinte România la nivelul naționalei U21. A participat inclusiv la Campionatul European din 2025.
Într-un interviu acordat pentru HT Spor, după ce Turcia și România s-au înfruntat în play-off-ul pentru Cupa Mondială, Akdag a lăsat de înțeles că preferă să evolueze pentru Turcia.
„Selecționerul Lucescu a venit să mă vadă în luna septembrie, am discutat și a vrut să mă aducă la naționala României. Deși am primit invitația de a juca pentru România în fiecare pauză internațională, nu am mers.
Poate nu am spus verbal ce prefer, Turcia sau România, dar cei care mă cunosc își dau seama care este naționala mea de suflet”, a spus Akdag.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News












