Liber de contract, Pușcaș este în căutarea unui nou club, iar, în ultima perioadă, s-a vehiculat că atacantul român ar putea ajunge la cluburi precum Legia Varșovia sau Vitoria Guimaraes.
Michael Zewlakow: ”Pușcaș nu era favoritul nostru numărul unu!”
Polonezii ar fi pus pe masă o ofertă concretă pentru Pușcaș, pe care atacantul român a refuzat-o nemulțumit de condițiile financiare. În cele din urmă nu s-a concretizat niciuna dintre variante, iar Pușcaș este încă fără angajament.
Recent, directorul sportiv al Legiei Varșovia, Michael Zewlakow, a vorbit despre tatonările cu George Pușcaș. Oficialul grupării poloneze a dezvăluit că i-a propus lui George Pușcaș o anumită sumă de bani, urmând ca veniturile sale să se rotunjească prin bonusurile de performanță, propunere refuzată, însă, de atacantul român.
”Ne-am interesat de Pușcaș, dar este un tip de jucător similar cu Rajovic, iar noi voiam ca acești jucători să se completeze unul pe celălalt. A avut un contract lung în Turcia, dar pretențiile lui financiare erau mari.
Nu era favoritul nostru numărul unu. La final, ne-am întrebat dacă ar fi dispus să-și reducă așteptările și, prin evoluții bune, să atingă obiectivele financiare pe care și le dorea, dar nu a fost interesat. Per total, bugetul de salarii era deja foarte solicitat”, a spus Zewlakow, conform Transfery.info.