Laurențiu Reghecampf la Al-Hilal Omdurman din Sudan a fost o știre despre care Sport.ro a scris, în premieră pentru România, pe 14 iunie.
La vremea respectivă, subiectul părea a fi bun de o glumă fotbalistică, însă acum a devenit o realitate, după ce Reghe a aterizat deja în țara africană răvășită de ani de zile de un război civil.
Și, totuși, situația pare să nu fie atât de rea. La Al-Hilal a antrenat și regretatul Ilie Balaci în urmă cu un deceniu, iar echipa este numărul 1 în fotbalul sudanez, cu un record de 31 de titluri (ultimele două în 2024 și 2025), plus două finale de CAF Champions League jucate.
Mai mult, la Al-Hilal Omdurman Reghecampf dă peste un campion al României cu CFR Cluj, mijlocașul Guessouma Fofana (foto), francez care evoluează pentru naționala Mauritaniei.
„Reghe“, distrus: ce au descoperit arabii despre trecutul său
Sport.ro a aflat părerile jurnaliștilor Abu Al-Rish și Ali Abdullah. Ei au rubrici într-o publicație locală, dedicată sportului african. Nici unul dintre ei n-a fost dat pe spate, când a aflat că Al-Hilal Omdurman urmează să-l numească pe Laurențiu Reghecampf pe banca tehnică. De fapt, cei doi ziariști arabi au desființat această alegere a clubului.
Primul care a criticat vehement iminenta sosire a tehnicianului român, în Sudan, a fost Abu Al-Rish.
„Reghecampf? În mod cert, nu e omul potrivit pentru a conduce Al-Hilal. Când te uiți pe CV-ul lui, imediat îți dai seama că există semne mari de întrebare în privința nivelului unui astfel de antrenor pentru un club de talia lui Al-Hilal. În primul rând, cele mai importante rezultate ale acestui domn datează din 2012-2013! Pe când era la Steaua (n.r. – FCSB). Când a plecat de aici și a ajuns la Al-Hilal din Arabia Saudită, Reghecampf a <<reușit>> să piardă finala Ligii Campionilor Asiei cu Western Sydney, deși a jucat manșa decisivă pe teren propriu! A fost doar începutul crizei, sub comanda sa, la Al-Hilal. Ulterior, totul a culminat cu pierderea finalei Cupei Coroanei Prințului, rezultat care a și adus demiterea sa. Numai acest mandat nereușit, pe care l-a avut la Al-Hilal Riad, demonstrează că Reghecampf e un antrenor incapabil de a face fața presiunii“, și-a început jurnalistul din Sudan „radiografia“ extrem de dură.
Mai departe, Abu Al-Rish a amintit de un alt rateu profesional al lui Reghecampf, tot în Arabia Saudită.
„După niște rezultate mai răsărite, pe care nu putem pune însă mare preț, având în vedere că au fost obținute în Emirate, cu un fotbal mai slab în Orientul Mijlociu, Reghecampf s-a întors în Arabia Saudită. La Al-Tai, pe care a pregătit-o, între septembrie 2023 – aprilie 2024. Alt eșec de proporții aici pentru el! Pe fondul rezultatelor foarte slabe, conducerea a fost nevoit să-l dea afară. Încă un semn clar că acest antrenor are o carieră aflată pe o pantă descendentă“, a continuat ziaristul din Sudan.
„Antrenor de echipe mici, incapabil să aibă succes pe termen lung“
Abu Al-Rish a explicat apoi de ce iminenta numire a lui Reghecampf, la Al-Hilal Omdurman, cea mai titrată formație din Sudan, e o mare greșeală.
„Tot CV-ul lui Reghecampf demonstrează un lucru: e antrenor de echipe mici, incapabil de a avea succes pe termen lung! De aceea, la cele mai multe echipe pe care le-a pregătit a rezistat un an sau mai puțin. Un astfel de antrenor nu poate fi potrivit pentru Al-Hilal, cea mai galonată echipă din Sudan, obișnuită cu fazele superioare ale Ligii Campionilor. Fanii lui Al-Hilal visează la cucerirea trofeului, în această competiție. Reghecampf, în schimb, n-are niciun trofeu continental în tot CV-ul său de antrenor. Serios acum! Al-Hilal merită un antrenor cu un CV mai bun, care și-a demonstrat valoarea în competițiile internaționale. Nu un antrenor inconsistent, care astăzi e la o echipă, iar mâine la alta“, a insistat jurnalistul arab.
Nici celălalt jurnalist din Sudan n-a avut un ton mai blând, când a comentat subiectul aducerii lui „Reghe“, la Al-Hilal Omdurman.
„Cine găsește astfel de antrenori oare în conducerea clubului Al-Hilal?! Cine e acest Reghecampf? Să nu-l confundăm cu celebrul jucător olandez, Bergkamp! Sincer, e de aflat cine și cum a ajuns la acest Reghecampf?! Ce îl recomandă oare pentru a fi la Al-Hilal? CV-ul lui demonstrează că n-are continuitate și nici rezultate de nivel înalt. Al-Hilal are nevoie de un antrenor de alt calibru“, a insistat Ali Abdullah.