Nicolae Stanciu se poate transfera în Premier League! Tranzacția care i-ar facilita mutarea la o echipă din Top Six

Nicolae Stanciu Slavia Praga West Ham United Stranieri
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 29 Octombrie 2021, 10:48
Data actualizarii: Vineri 29 Octombrie 2021, 10:53

Presa din Anglia a scris despre o posibilă mutare a lui Stanciu în Premier League. 

După ce Mohammed bin Salman a cumpărat Newcastle United, celelalte echipe din Premier League au devenit interesate să caute noi investitori. Astfel, West Ham este dispusă să vândă 27% din acțiunile clubului, iar interesat de această tranzacție este chiar patronul Slaviei Praga, club unde evoluează și Nicolae Stanciu (28 ani), conform football.london. 

De asemenea, publicația din Marea Britanie are numai cuvinte de laudă despre internaționalul român și îl consideră primul vizat să ajungă în lotul „ciocănarilor”. 

Mijlocaşul ofensiv al Slaviei, care deţine un talent imens, mai are doi ani de contract la Praga, ceea ce înseamnă că poate fi disponibil la preţ redus”, scriu jurnaliștii de la football.london.

De asemenea, David Moyes, care tocmai a eliminat-o pe Manchester City din Carabao Cup, are deja doi foști colegi de-ai lui Nicolae Stanciu în lot, Vladimir Coufal şi Tomas Soucek, evoluând în trecut pentru Slavia Praga. 

Mijlocașul român a bifat deja 17 meciuri pentru clubul din Cehia în acest sezon, reușind să marcheze 4 goluri și să ofere 3 pase decisive. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!