Fotbalistul român Mihai Butean a marcat primul său gol pentru Vojvodina Novi Sad, în meciul câştigat cu scorul de 2-1 pe terenul formaţiei OFK Belgrad, vineri, în etapa a 34-a a campionatului Serbiei.
Fundaşul român a deschis scorul în minutul 8, iar nigerianul Yusuf Bamidele a majorat avantajul oaspeţilor (17 - din penalty).
Golul gazdelor OFK a fost semnat de Nikola Knezevic (49 - tot din penalty).
Steaua Roșie Belgrad, campioană încă dinaintea începerii play-off-ului
Butean, care a primit un cartonaş galben în minutul 48, a fost integralist în acest meci şi are 26 de partide jucate în acest sezon pentru Vojvodina.
În clasamentul play-off-ului, Steaua Roşie Belgrad (virtual campioană, încă dinaintea începerii play-off-ului!) ocupă primul loc, cu 92 de puncte (33 jocuri), urmată de Partizan Belgrad - 67 p (33 j), Vojvodina Novi Sad - 51 p (34 j) și OFK Beograd - 50 p (34 j).