Jucatorii Fiorentinei alaturi de Mutu: "Noi am ajuns cu colecta la 10 euro!" :)

Adrian Mutu Alessandro Gamberini Chelsea Fiorentina Sebastien Frey Stranieri
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 06 August 2009, 13:09
Data actualizarii: Joi 06 August 2009, 13:12

Fotbalistul Fiorentinei, Alessandro Gamberini, a declarat ca este aproape convins ca situatia coechipierului sau Adrian Mutu, obligat printr-o decizie a TAS sa plateasca daune de 17 milioane de euro clubului Chelsea, se va rezolva, informeaza violanews.com.

"Eu am o relatie deosebita cu Adrian. In ziua in care s-a anuntat decizia TAS am incercat, impreuna cu ceilalti prieteni, sa il facem sa se gandeasca la altceva. Cred ca situatia nu poate ramane astfel, pentru ca ar fi o nedreptate. Sunt aproape convins ca situatia se va rezolva cu bine", a spus Gamberini.

"Noi am ajuns cu colecta la 10 euro", a adaugat el glumind, dupa care a precizat: "Adrian este prea important pentru noi si va trebui sa faca diferenta in teren".

Potrivit fiorentina.it, un alt coechipier al lui Mutu, Sebastien Frey, este convins ca romanul va reactiona dupa aceasta problema legata de TAS ca "un campion ce este". "Aceasta amenda este nedreapta. El a gresit, dar si-a asumat greseala, iar acum vorbim de sume exorbitante. Noi incercam sa ii fim alaturi, pentru a-l face sa simta ca suntem de partea lui. Iar el, in mod sigur, va raspunde ca un campion ce este", a explicat Frey.

Adrian Mutu a evoluat, miercuri, in repriza a doua a meciului castigat de Fiorentina, cu scorul de 4-1, in fata echipei a doua a clubului. La intrarea in teren, Mutu a fost ovationat de public.

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a anuntat, la 31 iulie, ca a respins memoriul formulat de Adrian Mutu la decizia Camerei pentru Rezolvarea Disputelor (DRC) din cadrul FIFA, care a hotarat, la 7 mai 2008, ca jucatorul trebuie sa plateasca clubului Chelsea despagubiri in valoare de 17 milioane de euro.

Camera pentru Rezolvarea Disputelor (DRC) din cadrul FIFA a decis, la 7 mai 2008, ca Mutu, acum la AC Fiorentina, trebuie sa plateasca fostului sau club, Chelsea, despagubiri in valoare de 17.173.990 de euro, pentru incalcarea contractului, iar internationalul roman a cerut TAS sa anuleze hotararea FIFA si sa stabileasca faptul ca nu trebuie platita nicio compensatie.

Chelsea l-a achizitionat, in vara anului 2003, pe Adrian Mutu de la AC Parma contra sumei de 15,8 milioane de lire sterline si a renuntat la serviciile acestuia in octombrie 2004, dupa ce jucatorul a fost depistat pozitiv cu cocaina la un control antidoping. Mutu a fost suspendat sapte luni de Federatia Engleza (FA) pentru consum de cocaina. Clubul englez sustine ca, prin comportamentul sau, Adrian Mutu a provocat gruparii o pierdere de 13 milioane de lire sterline.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!