Italienii, încântați de Mihăilă chiar și când nu joacă bine: „Are abilități supranaturale!” Ce notă a primit 

valentin mihaila Echipa Nationala Parma Calcio Serie B Stranieri Valentin Mihaila
Ana-Maria Popescu
Data publicarii: Duminica 03 Octombrie 2021, 08:48
Data actualizarii: Duminica 03 Octombrie 2021, 08:51

Spal și Parma s-au întâlnit în etapa a șaptea din Serie B, 2-2. 

Echipa lui Valentin Mihăilă și Dennis Man nu mai reușește să câștige de mai bine de patru meciuri. Parma are două înfrângeri și două remize și se află pe locul 12 în clasamentul din a doua ligă italiană, cu doar 9 puncte obținute în șapte meciuri. 

Valentin Mihăilă, recent convocat la naționala României de Mirel Rădoi pentru meciurile cu Germania și Armenia, a fost titular, însă spre deosebire de restul partidelor, nu a reușit să își ajute echipa. Mai mult, tânărul jucător a fost schimbat în minutul 63, după ce ar fi acuzat probleme medicale. 

Ce au scris italienii 

Deși nu a reușit să înscrie sau să pasese decisiv, jocul lui Mihăilă nu a rămas neremarcat, mai ales după ce a avut o mare șansă să înscrie. Presa din Italia nu l-a menajat pe fotbalistul român în notare după prestația cu Spal, însă calitățile fostului jucător de la Universitatea Craiova au fost evidențiate din nou. 

ParmaLive l-a notat cu 5 pe Mihăilă, însă jurnaliștii publicației au evidențiat atuurile jucătorului: „Din punct de vedere tehnic a greșit mult. Rezultatul este rușinos ținând cont că, atunci când se află pe teren, datorită abilităților sale supranaturale, Parma ar trebui să înceapă întotdeauna meciul de la 1-0”. 

Cei de la tuttomercatoweb.com l-au notat cu 5.5, remarcând ocazia de gol irosită de tânărul fotbalist, în timp ce Forza Parma i-a acordat aceeași notă precum publicația menționată mai sus. 

Lotul României pentru meciurile din luna octombrie 

PORTARI: Marian Aioani (Farul Constanța, 0/0), Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 0/0), Florin Niță (Sparta Praga/Cehia, 9/0), Andrei Vlad (FCSB, 1/0);
FUNDAȘI: Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 19/0), Andrei Burcă (CFR Cluj, 6/0), Vlad Chiricheș (Sassuolo/Italia, 66/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 12/2), Ionuț Nedelcearu (Crotone/Italia, 18/2), Andrei Rațiu (Huesca/Spania, 2/0), Adrian Rus (Fehervar/Ungaria, 8/0), Alin Toșca (Gaziantep F.K./Turcia, 26/1);
MIJLOCAȘI: Alexandru Albu (FC Rapid 1923, 0/0), Alexandru Cicâldău (Galatasaray/Turcia, 17/2), Andrei Cordea (FCSB, 2/0), Ianis Hagi (Glasgow Rangers/Scoția, 20/1), Răzvan Marin (Cagliari/Italia, 33/2), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K./Turcia, 48/6), Valentin Mihăilă (Parma/Italia, 3/1), Alexandru Mitriță (PAOK/Grecia, 14/2), Olimpiu Moruțan (Galatasaray/Turcia, 0/0), Dragoș Nedelcu (Fortuna Dusseldorf/Germania, 4/0), Nicolae Stanciu (Slavia Praga/Cehia, 50/11);
ATACANȚI: Andrei Ivan (Universitatea Craiova, 9/1), Claudiu Keșeru (FCSB, 44/13), George Pușcaș (Reading/Anglia, 23/8).

Clasamentul Grupei 

Programul naționalei în luna octombrie

Germania - România, vineri, 8 octombrie, de la 21:45, în direct pe PRO TV, VOYO și sport.ro
România - Armenia, luni, 11 octombrie, de la 21:45, în direct pe PRO TV, VOYO și sport.ro  

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!