George Pușcaș e "OUT" de la Genoa, dar rămâne în Italia! Ce echipă de tradiție a pus ochii pe tricolor

George Puscas Genoa Salernitana Stranieri
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 07 Iulie 2024, 19:57
Data actualizarii: Duminica 07 Iulie 2024, 19:57

George Puşcaş, atacantul naţionalei României, are şanse mici să continue la Genoa, echipă la care nu s-a remarcat în ultima perioadă și care a terminat pe locul 11 în Serie A.

În sezonul trecut, George Puşcaş a fost împrumutat la Bari în Serie B, unde a reuşit să înscrie patru goluri în 17 meciuri.

În ciuda performanțelor modeste la EURO 2024, unde a jucat doar 38 de minute în patru partide, Puşcaş atrage interesul altor echipe.

Pușcaș, la un pas de o echipă cu tradiție!

Publicația italiană Tuttomercatoweb a raportat că Salernitana, echipă recent retrogradată în Serie B, este interesată de serviciile lui Puşcaş. 

Salernitana, confruntată cu probleme financiare și un sezon dezastruos, unde a terminat pe ultimul loc în Serie A, vede în Puşcaş o posibilă soluţie pentru întărirea atacului.

Clubul din Salerno ar putea face o ofertă pentru Puşcaş la sfârșitul lunii iulie, anunță sursa citată.

"Salernitana ar putea reveni la atac la sfârşitul lunii. De asemenea, s-au purtat discuţii cu tânărul portar Magro şi atacantul Francavilla Artistico. Cele două mutări sunt în 'standby'. Numele mai multor jucători au fost legate de Salernitana: Veseli Tripaldelli, Di Tacchio, Thiam, Paleari, Puşcaş şi Riccio", au scris italienii.

În plus, sursa citată anunță că și alte echipe din Serie B ar putea fi interesate de Puşcaş, oferindu-i o nouă șansă de a-și revitaliza cariera.

Conform site-urilor de specialitate, valoarea de piață a vârfului lui Iordănescu este estimată la aproximativ 1.500.000 de euro.

George Pușcaș, dorit și de APOEL Nicosia

”APOEL își continuă căutările. Avem detalii despre ținta numărul 1 a campionilor în atac. Potrivit informațiilor noastre, APOEL se află în discuții cu internaționalul român George Pușcaș, care se află alături de echipa sa națională în Germania la EURO 2024.

Atacantul de 28 de ani aparține de italienii de la Genoa și, în acest an, a fost împrumutat timp de 5 luni la Bari. Vor apărea vești în curând și vă vom anunța în legătură cu deznodământul acestor discuții. Cert este că negocierile sunt în desfășurare”, a scris publicația kerkida.net.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!