VIDEO Genoa, victorie mare în deplasare în Serie A! ”Presidente Șucu presente in tribuna”

Genoa, victorie mare în deplasare în Serie A! ”Presidente Șucu presente in tribuna” Stranieri

Formația patronată de Dan Șucu urcă ușor-ușor în clasament.

Echipa italiană Genoa, patronată de Dan Şucu, a învins-o luni seara, în deplasare, scor 2-1, pe Udinese, în etapa a 14-a din Serie A.

Ruslan Malinovskyi a deschis scorul pentru genovezi, în minutul 34, din penalty, iar golul egalizator al gazdelor a venit în minutul 65, marcat de Jakub Piotrowski

În cele din urmă, Brooke Norton-Cuffy a înscris în minutul 83 golul victoriei oaspeţilor: Udinese – Genoa 1-2.

Nicolae Stanciu și Răzvan Sava, din nou rezerve

Cei doi jucători români, portarul Răzvan Sava (Udinese) şi mijlocaşul Nicolae Stanciu (Genoa), au rămas din nou pe băncile de rezerve.

Prezent pe ”Stadio Friuli” din Udine a fost și Dan Șucu, alături de ceilalți oficiali al grupării genoveze: ”Presidente Șucu presente in tribuna”, a notat Genoa pe site-ul oficial.

Clasamentul din Serie A

Udinese este a 11-a în clasamentul din Serie A, cu 18 puncte. Genoa ocupă poziţia a 14-a, cu 14 puncte.

Publicitate
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!