Antonio Sefer se numără printre cei șase jucători de care clubul polonez s-a despărțit la finalul unui sezon în care echipa a surprins plăcut în Ekstraklasa, terminând pe locul 7 ca nou-promovată.
Patronul miliardar al clubului, Zbigniew Jakubas, nu a avut cuvinte de laudă pentru Sefer, exprimându-și tranșant dezamăgirea față de evoluțiile acestuia.
Într-un interviu acordat RadioZET.pl, Jakubas a confirmat plecarea românului, subliniind lipsa de impact a acestuia. "Din cei șase (jucători care se despart de echipă), marea majoritate sunt fotbaliști care au jucat puțin sau foarte puțin. Așa cum este cazul lui Antonio Sefer, care practic nu a arătat nimic, nu s-a regăsit deloc în Lublin", a spus omul de afaceri polonez, scriu polonezii.
"Nu s-a regăsit deloc în Lublin"
Deși Motor Lublin a avut un sezon istoric, atingând cea mai înaltă clasare în Ekstraklasa și bucurându-se de o atmosferă fantastică pe stadionul de 15.000 de locuri, adesea plin, Antonio Sefer nu a reușit să se impună și să contribuie la succesul echipei. Patronul a lăudat în schimb alți jucători și staff-ul tehnic pentru parcursul excelent, menționând că echipa a jucat un fotbal spectaculos, ofensiv, pe placul fanilor.
Jakubas, care și-a propus calificarea în cupele europene pentru sezonul viitor, a detaliat planurile ambițioase ale clubului, inclusiv posibile transferuri de marcă și chiar o potențială extindere a stadionului.
În acest context, exigențele sunt mari, iar jucătorii care nu confirmă, precum Antonio Sefer în viziunea conducerii, sunt nevoiți să părăsească echipa.
Sefer venise oricum sub formă de împrumut la Motor, până la finalul sezonului, practic patronul echipei nu a făcut altceva decât să confirme că nu îi va prelungi contractul.
650.000 de euro este cota de piață a lui Sefer, potrivit Transfermarkt, la jumătate față de cota pe care o avea în aprilie 2024, după transferul la Hapoel Beer Sheva.