Recuperat după accidentarea la genunchi, Drăguș a început meciul cu Hatayspor în postura de rezervă, dar Senol Gunes l-a trimis în teren în minutul 84, în locul lui Huseyin Turkmen, când rezultatul final era deja stabilit. Trabzonspor a cedat pe teren propriu, scor 1-2.
Denis Drăguș a revenit după accidentare
Hatayspor, penultima clasată în Turcia, a deschis scorul după 21 de minute prin Gorkem Saglam, dar Trabzonspor a egalat spre finalul primei reprize prin Oleksandr Zubkov. După pauză, Massanga Matondo a stabilit scorul final în minutul 65.
La finalul meciului, Senol Gunes, antrenorul lui Trabzonspor, a vorbit și despre internaționalul român: ”Zubkov a fost accidentat de săptămâna trecută, a spus că a simțit dureri în prima repriză. Când jocul s-a aprins, a jucat bine, dar ne-am temut că ar putea suferi o accidentare mai gravă. A spus că vrea să fie înlocuit la pauză. Același lucru s-a întâmplat și cu Banza. Îl puteam schimba și pe el, dar ne-am gândit că ar putea marca. Am avut doi-trei jucători care au revenit după accidentare. Enis Destan nu a fost pregătit. Drăguș a părut mai bine și l-am introdus pe teren. Cham a fost sub nivelul lui, din păcate pentru el și pentrru noi. Pe Ozan l-am băgat pentru că Mendy nu a contribuit suficient pe faza ofensivă. Este normal să fim criticați, pentru că schimbările nu au avut un impact”.
Senol Gunes a anunțat că ar putea pleca de la Trabzonspor
De altfel, Senol Gunes a anunțat că este dispus să demisioneze dacă fanii nu îl mai doresc la echipă: ”Ne cerem scuze fanilor, cu siguranță acest rezultat i-a supărat. Nu am ce să le reproșez pentru faptul că mi-au cerut demisia. Dacă mă supăr, nu schimb cu nimic situația. Voi discuta cu președintele și cu cei din conducere despre această problemă. Vom lua cea mai bună decizie pentru Trabzonspor.
De când sunt aici, președintele și consiliul au făcut tot ce au putut. Nu cred că această problemă ține de conducere. Dacă rezultatele sunt slabe, eu sunt responsabil. Nu iau o decizie pentru a mă proteja. Voi lua o decizie pentru a proteja consiliul. Dacă asta îi face fericiți pe fani, voi pleca”.