Cristi Chivu a împlinit 46 de ani
Cristi Chivu, antrenorul lui Inter Milano, a împlinit azi 46 de ani. Reșițeanul consacrat ca jucător la Universitatea Craiova a avut o carieră impresionantă în fotbal. S-a impus la Ajax Amsterdam unde a devenit căpitan și a excelat încă de tânăr în prima reprezentativă a României, pentru care juca la doar 20 de ani titular la Campionatul European din 2000, unde marca un gol de poveste în victoria contra Angliei, scor 3-2.
Bun prieten cu Cristi Chivu, Bogdan Lobonț a dezvăluit în trecut la Poveștile Sport.ro două amintiri puternice care-l leagă de actualul antrenor de la Inter Milano, campioană a Italiei și câștigătoare a Cupei Italiei - competiție transmisă de VOYO.
Cristi Chivu, comparat cu Totti
Întrebat, printre altele, dacă a văzut vreun lider mai important la vreo echipă decât legendarul Francesco Totti la AS Roma, Lobonț a rostit numele lui Chivu.
"Cristi, la Ajax. Câteodată nu era nevoie să deschidă gura, era de ajuns să privească. Era și în teren așa. Îmi cerea mingea și nu voiam să o dea pentru că avea om în spatele lui.
El tot o cerea: 'Dă-o, dă-o!'. Chiar ne certam. 'Nu ți-o dau!' / Dă-o, bă, încoace!'", a spus Bogdan Lobonț, la emisiunea Poveștile Sport.ro
Bogdan Lobonț a fost întrebat și care a fost ”cea mai puternică amintire cu Cristi Chivu de la Amsterdam”, acolo unde cei doi foști internaționali au fost coechipieri la Ajax.
”Cea mai puternică amintire cu Cristi Chivu de la Amsterdam? Țin minte prima zi pe care am avut-o liberă la Ajax, am fost împreună să vizităm muzeele, Rijksmuseum și Muzeul Van Gogh. Încă nu înțelegeam cine știe ce, dar am rămas fascinat de toate operele lui Rembrandt și Van Gogh expuse acolo.
Asta se întâmpla în 2000, când am ajuns acolo. Apoi, după ce m-am căsătorit, în 2008, după ce eram deja plecat de la Ajax, am mers cinci zile cu soția la Amsterdam și am umblat pe jos și am vizitat în acele cinci zile cât nu am văzut în șase ani și jumătate petrecuți la Ajax”, și-a adus aminte Bogdan Lobonț.
În ultima etapă , Cristi Chivu a reușit o nouă remontada în Serie A. Deși Fiorentina a punctat prima, prin Jimenez în minutul 65, Inter a întors scorul în prelungiri, Thuram (90+1) și Zielinski (90+7) aducând toate punctele la formația pregătită de român.
Cristi Chivu a împlinit 46 de ani. Ajax l-a transferat de la Universitatea Craiova în 1999
Cristian Chivu s-a născut la 26 octombrie 1980, la Reşiţa, şi şi-a început cariera profesionistă de fotbalist la CSM Reşiţa în 1996, unde a ramăs până în 1998, când a trecut la Universitatea Craiova. La echipa reşiţeană el a fost antrenat o perioadă şi de tatăl său, care a murit când Cristi avea doar 17 ani.
În 1999, el a fost transferat la Ajax Amsterdam, devenind căpitanul echipei olandeze în 2001 şi câştigând Eredivisie în 2002. În 2003, Chivu a părăsit Olanda pentru Italia, ajungând la AS Roma, unde a devenit unul dintre jucătorii de bază ai formaţiei. Deşi a fost dorit de cluburi celebre din Europa, Chelsea, FC Barcelona sau Real Madrid, în 2007, pentru 16 milioane de euro, fundaşul a preferat să semneze pentru Internazionale Milano, echipă alături de care a câştigat campionatul Italiei (2007/2008, 2008/2009, 2009/2010), Cupa Italiei (2009/2010, 2010/2011), dar şi Liga Campionilor (în sezonul 2009/2010), când „nerrazzuri” erau antrenaţi de portughezul Jose Mourinho.
La echipa naţională, el a debutat în 1999. A participat cu naţionala României la Campionatele Europene din 2002 şi 2008. În 21 mai 2011, Chivu şi-a anunţat retragerea din naţionala României, după 75 de meciuri şi trei goluri, motivându-şi decizia că nu poate fizic să facă faţă şi echipei de club şi primei reprezentative.
La începutul anului 2010, Cristian Chivu a suferit o fractură craniană la un meci din campionat. El a fost operat şi de atunci a evoluat cu o cască de protecţie.