După patru ani și jumătate petrecuți în Italia la Parma, Dennis Man s-a mutat în Olanda, după ce PSV Eindhoven le-a plătit ”Cruciaților” 8,5 milioane de euro pentru serviciile sale.
Cotat la 10 milioane de euro, Dennis Man a semnat cu echipa din Eredivisie un contract valabil până la finalul sezonului 2028/29. Internaționalul român poate debuta la noua echipă chiar duminică!
Ce impresie i-a lăsat Dennis Man antrenorului de la PSV: ”Trebuie să recunosc”
- PSV o întâlnește pe Twente în a doua etapă din primul eșalon al Olandei de la ora 15:30 pe ”De Grolsch Veste” din Enschede
La conferința de presă premergătoare meciului, Peter Bosz, antrenorul lui PSV, a vorbit despre Dennis Man, despre care a spus că i-a lăsat o impresie bună.
Tehnicianul clubului olandez a semnalat însă că Man încă nu e la 100 la sută și că nu poate evolua 90 de minute. Motiv pentru care nu va fi titularizat.
”Încă nu va fi capabil să joace 90 de minute, pentru că s-a antrenat mai puțin decât ceilalți jucători, dar îmi lasă o impresie bună. Recunosc câteva dintre calitățile lui specifice, pe care le văzusem deja în videoclipuri”, a spus Bosz, citat de voetbal.