Pisa a deschis scorul în minutul 33 prin Toure, în timp ce gazdele au avut două goluri anulate pentru ofsaid în prima repriză. După pauză, Cesena a rămas în zece jucători, după eliminarea lui Donnarumma, însă chiar și în inferioritate numerică, gazdele au reușit să restabilească egalitatea prin La Gumina, în minutul 79.
Notele primite de Moruțan și Marin la Cesena - Pisa
Pentru Olimpiu Moruțan, meciul cu Cesena a fost a doua partidă în care a evoluat după accidentarea care l-a ținut departe de teren timp de mai bine de șase luni. Jurnaliștii italieni i-au acordat nota 5.5 lui Olimpiu Moruțan pentru cele 23 de minute jucate de internaționalul român.
”Merită lăudat pentru spiritul său de inițiativă, dar îi lipsește duritatea”, au scris italienii de la TuttoMercatoWeb.
Cuvinte de laudă au curs și la adresa celuilalt internațional român, Marius Marin, care a primit nota 6: ”O mare dorință de a se revanșa după ce a fost suspendat două etape. Aduce multe idei interesante în jocul echipei și multă substanță la mijlocul terenului”.
Adrian Rus a fost suspendat pentru meciul cu Cesena.