Legia Varșovia, echipa antrenată de Edward Iordănescu, a remizat duminică seara pe teren propriu cu Lech Poznan, campioana en-titre a Poloniei, 0-0 în etapa a 13-a din Ekstraklasa.
Adversara Legiei venea după rușinea din grupa din Conference League, 1-2 joi cu Lincoln Red Imps din Gibraltar!
Derby-ul din Ekstraklasa a fost dominat de Lech Poznan, care a avut o posesie superioară (54% vs 46%) și șuturi mai multe spre poartă (16-13) și pe spațiul porții (6-3).
După remiza de astăzi, Legia se află pe locul 10 (din 18 echipe), cu 16 puncte, în timp ce Lech este pe 5, la 6 puncte distanță de liderul Gornik Zabrze.
Mesajul lui Edward Iordănescu pentru fanii polonezi după victoria obținută în '90+4 în Șahtior - Legia 1-2
Joi, Legia Varșovia a învins-o dramatic pe Şahtior Doneţk cu 2-1, în deplasare, în etapa a doua din Conference League.
Partida s-a jucat însă în Polonia, la Cracovia, având în vederea imposibilitatea clubului din Donețk de a organiza meciul în Ucraina devastată de războiul pornit de Rusia lui Vladimir Putin.
Ambele goluri ale echipei antrenate de Edi Iordănescu au fost marcate de Rafal Augustyniak (16 și 90+4), cu două execuții superbe, în timp ce reușita lui Șahtior a fost semnată de Luca Meirelles (61).
”Un rezultat mare pentru echipa noastră. Cred că echipa și - mai ales - fanii meritau o astfel de noapte frumoasă. Ultimele săptămâni nu au fost deloc bune pentru noi, dar am avut mereu încredere în jucătorii mei.
Am jucat împotriva uneia dintre cele mai bune echipe din Conference League și am făcut-o foarte bine din punct de vedere tactic. Cu excepția golului, adversarii nu au avut alte ocazii clare, în timp ce noi am avut mai multe șanse.
Astăzi aș vrea să laud jocul lui Rafał Augustyniak, a fost o performanță fantastică a mijlocașului nostru”, a declarat la final Edward Iordănescu.