Andrei Vlad negociază acum rezilierea cu Aktobe

Fostul goalkeeper de la FCSB, care a petrecut șapte sezoane și jumătate la formația roș-albastră, a semnat în ianuarie 2025 cu Aktobe. A apărat în 28 de partide, și-a păstrat de 9 ori poarta intactă, însă acum se pare că nu mai intră în planurile clubului pentru noua stagiune.

Andrei Vlad nu a fost luat în cantonamentul lui Aktobe din Turcia, iar presa din Kazahstan anunță acum că au început negocierile pentru rezilierea contractului.

Jurnaliștii de la Fanday scriu că noua conducere a lui Aktobe își dorește să pună accent pe dezvoltarea jucătorilor locali și a stabilit ca pe posturile cheie din echipă, inclusiv cel de portar, să fie titularizați fotbaliști din Kazahstan.

Andrei Vlad a fost aproape de Petrolul iarna trecută

Andrei Vlad va trebui astfel să își găsească o nouă echipă. Iarna trecută, înainte de a semna cu Aktobe, goalkeeper-ul a fost foarte aproape să semneze cu Petrolul Ploiești, însă mutarea a căzut după ce a cerut asigurări că va fi titular la clubul din Superliga.

"Andrei Vlad a plecat. Nu vreau să fac mare tam-tam. El trebuie să înțeleagă că trebuie să muncească pentru un post de titular, iar când va fi dispus să facă acest lucru va apăra și va fi un portar de calitate.

Nu ne-a șocat. Noi trebuie să îi respectăm decizia până la urmă, că așa este la fotbal. Nu a fost să fie. Poate pe viitor. I-aș da un singur sfat - trebuie să muncească ca să poată să fie titular la orice echipă din lumea asta.

Îi urez baftă, unde se duce și ce face! Cred că trebuie să plece puțin mai de jos, ca să poată să se impună", spunea Claudiu Tudor, în urmă cu un an.