Andrei Rațiu (27 de ani) a făcut spectacol în Rayo Vallecano - Atletico Madrid 3-0, contând pentru etapa a 24-a din La Liga.
Andrei Rațiu, show în Rayo Vallecano - Atletico Madrid 3-0
Fundașul dreapta al naționalei României a oferit pasa de gol la reușita lui Fran Perez din minutul 40, din care a fost deschis scorul.
Rațiu a centrat impecabil, după ce l-a ridiculizat prin driblinguri repetate pe Ruggeri. Celelalte goluri ale gazdelor au fost marcate de către Valentin (45') și Mendy (76').
Rațiu, omul meciului cu Atletico Madrid
În urma evoluției sale, Andrei Rațiu a primit din partea portalului Sofascore nota 8.1, a doua cea mai bună de pe teren după cea a lui Mendy (8.3).
Rațiu a fost însă desemnat drept cel mai bun jucător de pe teren. El a avut un procentaj de 76% al paselor reușite (32/42) și a făcut nouă recuperări.
Datorită victoriei cu Atletico Madrid, Rayo Vallecano a părăsit zona retrogradării și a urcat pe locul 16 cu 25 de puncte. Atletico a pierdut, pentru moment, locul 3 în favoarea lui Villarreal, rămânând cu 45 de puncte.