Panserraikos a pierdut duminică, în deplasare, scor 1-2, cu Volos, golul oaspeţilor fiind marcat de atacantul român Andrei Ivan.
Meciul a contat pentru etapa a 7-a din Super League din Grecia.
Said Hamulic a deschis scorul pentru gazde încă din primul minut al meciului dintre Volos şi Panserraikos Seres.
Oaspeţii au egalat în partea secundă, dintr-un penalty transformat de Andrei Ivan. VIDEO AICI
Panserraikos a pierdut meciul cu Volos după ce a primit gol în minutul 90
Românul a primit şi un cartonaş galben, în minutul 77, dar a rămas pe teren pe întreaga durată a partidei.
Golul victoriei gazdelor a fost înscris în minutul 90, de Lazaros Lamprou.
Panserraikos e a 12-a în clasament, antepenultima, cu cinci puncte, în timp ce Volos se află pe locul 4, având 12 puncte.
Andrei Ivan a ajuns la trei goluri în opt meciuri jucate în toate competițiile (campionat și cupă) pentru echipa greacă, practic atacantul român a semnat jumătate din golurile lui Panserraikos din acest sezon.
Foto: Panserraikos FC