Antrenorul Thomas Frank caută activ întăriri pentru defensivă în perioada de transferuri din ianuarie, scrie Eplindex, iar ținta principală pare să fie Konstantinos Koulierakis, un internațional grec de la Wolfsburg.

Marea problemă pentru Drăgușin este că tehnicianul danez caută în mod specific un fundaș central de picior stâng, care să-i facă o concurență reală lui Micky van de Ven.

Sursa citată mai sus notează că variantele actuale de rezervă ale lui Spurs, printre care sunt enumerați explicit Radu Drăgușin și Kevin Danso, "nu au profilul natural de picior stâng pe care Frank îl preferă în sistemul său".

Koulierakis, cifre peste Van de Ven

Koulierakis, transferat în 2024 de la PAOK la Wolfsburg (fosta echipă a lui Van de Ven), s-a impus rapid în Bundesliga, deși echipa sa se află în a doua jumătate a clasamentului.

Scouterii lui Tottenham au fost impresionați de calitățile grecului. Acesta este văzut ca un proiect pe termen lung, ideal pentru stilul progresiv al lui Frank, bazat pe construcție din defensivă.

Mai mult, statisticile lui Koulierakis din acest sezon sunt superioare celor reușite de Van de Ven în ultimul său an la Wolfsburg. Grecul are mai multe dueluri aeriene câștigate (60 la 36), mai multe degajări (139 la 102) și mai multe intercepții (33 la 26), compensând printr-un plasament excelent viteza inferioară.

Tottenham nu este singura echipă pe urmele fundașului. Și Liverpool, sub comanda lui Arne Slot, îl monitorizează atent pe Koulierakis, considerat ideal pentru a oferi echilibru lângă Virgil van Dijk sau Ibrahima Konate.