Fundașul român își dorește și el transferul, având în vedere că la Tottenham este greu de crezut că va prinde minute. Italienii au făcut prima ofertă pentru a-l împrumuta pe Drăgușin, dar clubul din Premier League a refuzat propunerea.

Radu Drăgușin, ”monedă de schimb” între Tottenham și AS Roma

Totuși, lucrurile s-ar putea pentru Radu Drăgușin în următoarele ore.

Conform Fichajes, Tottenham sunt în căutarea unui fundaș dreapta, o soluție în flancul drept al apărării, alături de Pedro Porro. Publicația spaniolă scrie că pe lista lui Spurs a ajuns fundașul dreapta de la AS Roma, Wesley Franca, un brazilian în vârstă de 22 de ani ajuns la formația capitolină în vară, în urma unui transfer de la Flamengo pentru care italienii au plătit 25 de milioane de euro.

În Serie A, cota de piață a lui Wesley Franca aproape s-a dublat și de la 20 de milioane de euro, cât avea în momentul în care a semnat, a ajuns la 35 de milioane de euro.

În comparație, este cotat în acest moment la 22 de milioane de euro, după un an în care a stat pe bară din cauza unei accidentări severe. Publicația Spurs Web, un site apropiat de Tottenham, scrie că fotbalistul român ar putea fi folosit drept monedă de schimb pentru Franca: ”În mod ironic, s-a relatat că AS Roma dorește să-l transfere pe fundașul lui Tottenham, Radu Drăgușin, așa că este posibil ca, în cele din urmă, să se ajungă la un fel de schimb între cele două cluburi”, au scris britanicii.

Totuși, de fundașul lateral se interesează însă și Manchester City și Newcastle United, astfel că un transfer la Tottenham nu pare a fi cea mai atractivă opțiune pentru Wesley Franca având în vedere că Spurs ocupă doar locul 14 în Premier League.

Florin Manea: "Astăzi și mâine sunt zilele decisive pentru transferul lui Radu Drăgușin"

Florin Manea a confirmat și el că dorința lui Drăgușin este de a face pasul la Roma și a anunțat că negocierile cu Tottenham sunt în desfășurare.

"Astăzi și mâine sunt zilele decisive pentru transferul lui Radu. Aș vrea să evit să vorbesc mai mult, dar sper să ajungem la o concluzie în negocierile cu Roma", a spus Florin Manea, pentru Tele Radio Stereo.