Adrian Șut, prezentat la Al Ain
Adrian Șut (26 de ani) a semnat cu Al Ain, liderul din Emiratele Arabe Unite. Mijlocașul plecase încă de joi din cantonamentul lui FCSB din Antalya pentru a efectua vizita medicală, iar sâmbătă a fost prezentat la noua echipă.
Al Ain a realizat un clip spectaculos de prezentare a lui Șut, care va purta tricoul cu numărul 89 la noua echipă.
Adrian Șut ar putea debuta la Al Ain în derby-ul primelor două clasate din Emirate, contra lui Al Wahda, sâmbătă, 17 ianuarie, de la ora 17:45.
Șut se afla sub contract cu FCSB încă din 2019. Mijlocașul a strâns peste 200 de meciuri la formația roș-albastră și a fost om de bază în cele două sezoane încheiate cu câștigarea titlului.
- 1,5 milioane de euro încasează FCSB în urma vânzării lui Adrian Șut la Al Ain.
La Al-Ain, mijlocașul român va avea un salariu de aproximativ un milion de euro pe sezon. Șut are opt selecții la echipa națională, iar în lotul formației din Emirate doar doi jucători sunt cotați mai bine decât el, Soufiane Rahimi (6 milioane de euro) și Alejandro Romero (5 milioane de euro).