25.000.000 de euro pentru Radu Drăgușin!

25.000.000 de euro pentru Radu Drăgușin! Stranieri

Radu Drăgușin ar putea pleca de la Tottenham Hotspur la finalul sezonului, după ce conducerea londonezilor a decis să îl includă pe lista de transferuri.

Potrivit presei din Anglia, oficialii lui Spurs sunt pregătiți să asculte ofertele pentru fundașul român și au stabilit deja suma pentru care ar fi dispuși să îl cedeze: între 20 și 25 de milioane de euro.

RB Leipzig conduce cursa pentru transfer

Internaționalul român este urmărit atent de RB Leipzig, club care caută întăriri pentru compartimentul defensiv și care ar fi făcut deja primii pași concreți pentru mutare.

În plus, și AS Roma sau Juventus monitorizează situația lui Drăgușin. Italienii îl cunosc foarte bine, mai ales că fundașul a crescut în academia torinezilor și a impresionat ulterior la Genoa.

Presa britanică notează că românul este nemulțumit de numărul redus de minute și i-ar fi transmis agentului să îi găsească o nouă echipă în mercato-ul de vară.

  • Dragusin imago1072169592

Drăgușin, doar 10 meciuri în acest sezon

Cotat la 20 de milioane de euro, Drăgușin a strâns 10 meciuri în acest sezon pentru Tottenham, unul chiar în UEFA Champions League.

Revenind la echipă, situația nu este deloc roz pentru „albi”, care se află pe poziția #17 în Premier League, la doar un punct peste West Ham, ocupanta locului 18, direct retrogradabil.

Pentru Tottenham urmează meciul cu Leeds din campionat. Cele două formații se vor duela luni, 11 mai, nu mai devreme de ora 22:00, în direct pe VOYO.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!