Impresara a fost însoțită de cele trei „comori” ale sale la petrecerea aniversară fastuoasă organizată cu ocazia împlinirii vârstei de 50 de ani. Rebecca, Sarah și Laurențiu Reghecampf jr.. sunt copiii Anamariei Prodan, care au strălucit și au fost și ei în centrul atenției la marele eveniment.
Sarah Dumitrescu (22 ani), fiica cea mică a agentului, din prima casătorie, cea cu Tiberiu Dumitrescu, este baschetbalistă, călcându-i pe urme tatălui său. Tânăra a suferit o accidentare dură în luna septembrie, astfel că a fost nevoită să se opereze, asta după ce își revenise după o altă accidentare serioasă.
×
„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA![„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA_1]()
„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA![„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA_2]()
„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA![„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA_3]()
„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA![„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA_4]()
„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA![„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA_5]()
„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA![„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA_6]()
„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA![„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA_7]()
„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA![„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA_8]()
„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA![„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA_9]()
„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA![„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA_10]()
„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA![„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA_11]()
„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA![„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA_12]()
„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA![„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA_13]()
„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA![„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA_14]()
„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA![„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA_15]()
„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA![„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA_16]()
„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA![„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA_17]()
„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA![„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA_18]()
„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA![„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA_19]()
„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA![„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA_20]()
„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA![„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA_21]()
„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA![„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA_22]()
„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA![„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA_23]()
„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA![„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA_24]()
„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA![„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA_25]()
„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA![„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA_26]()
„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA![„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA_27]()
„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA![„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA_28]()
„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA![„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA_29]()
„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA![„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA_30]()
„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA![„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA_31]()
„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA![„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA_32]()
„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA![„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA_33]()
„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA![„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA_34]()
„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA![„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA_35]()
„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA![„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA_36]()
„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA![„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA_37]()
„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA![„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA_38]()
„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA![„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA_39]()
„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA![„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA_40]()
„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA![„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA_41]()
„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA![„Suntem unici, frumoși și deștepți!” Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, le-a răspuns celor care au spus că are operații estetice! Ce a spus despre viața în SUA_42]()
Sarah Dumitrescu a vorbit despre viața în SUA și le-a răspuns criticilor
Tânăra a dezvăluit că studiază la California Polytechnic State University din San Luis Obispo, acolo unde mai are un an și își încheie studiile. Sarah a vorbit într-un interviu acordat recent despre momentele dificile din carieră, dar și despre viața în SUA, dezvăluind greutățile prin care a trecut.
„Sunt deja la a treia operație, mă simt foarte bine. Am fost operata în septembrie, acum doua luni. Prima a fost cea mai grea, dar Doamne Ajuta să nu mă accidentez iar. Mă simt foarte bine acum.
Mă simt stăpână pe picioare și merg la recuperare în fiecare zi și chiar mă simt foarte foarte bine. Eu studiez la Politehnica în California. Sunt anul IV, mai am un an și termin. Am ales Politehnica pentru că echipa scolii era foarte buna și a fost alegerea perfecta. Eu stau singura acolo. Stau așa de la 13 ani. Mă simt mai confortabil așa
Câteodată mi-e greu, pentru că toată atenţia asta, şi luminile, şi camerele o trag de lângă mine (n.r. pe Anamaria Prodan). Dar mă bucur că avem viaţa pe care o avem. A încercat să ne dea cea mai frumoasă viaţă şi chiar asta a făcut. Îmi iubesc viaţa”, a spus pentru kanald.ro.
Totodată, într-un alt interviu acordat la petrecerea mamei sale, Sarah a pus capăt și speculațiilor conform cărora și-ar fi făcut intervenții estetice.
„Nu am nici o intervenție, de nici un fel! M-a distrat. Sunt sportivă de performanță. Nu am timp de așa ceva. Mi se pare jenant să-ți faci operații la vârsta mea. Am văzut și că am extensii și gene! Asta da, am, când am liber. Atât!
La ce viață am eu, nu am timp de prostii. Arăt perfect. Este vorba de genă. Mama arată perfect, frații mei la fel, eu la fel. Suntem unici, frumoși și deștepți. În primul rând, suntem oameni cu O mare. Modestia este pentru alt gen de oameni. Eu știu ce pot și cât sunt de bună. Și muncesc să fiu zilnic mult mai bună”, a spus conform click.ro.
Sursa foto: Instagram Sarah Dumitrescu/YouTube kanald