Viorel Catarama a fost informator al Securitatii! Era candidat la recrutare si avea numele conspirative „W” si „Voicu”

viorel catarama Dinamo informator Securitate Stiri
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 08 Noiembrie 2019, 09:23
Data actualizarii: Vineri 08 Noiembrie 2019, 09:38

Catarama este candidat la Presedintia Romaniei si vrea sa devina actionar majoritar la clubul de fotbal Dinamo. 

Consiliul National de Studiere a Arhivelor Securitatii (CNSAS) a anuntat ca a finalizat verificare candidatilor la alegerile prezidentiale, fiind emise adeverinte pentru toti cei care au fost cercetati. In ceea ce-l priveste pe omul de afaceri Viorel Catarama, CNSAS retine ca apare in documente ca informator al Securitatii, dar nu avut calitatea de colaborator, anunta News.ro.

”Colegiul CNSAS anunta finalizarea verificarilor privind candidatii la alegerile prezidentiale din noiembrie 2019, realizate conform prevederilor legale in vigoare, pe baza datelor comunicate de Biroul Electoral Central”, a anuntat CNSAS. Potrivit institutiei, au fost emise adeverinte pentru majoritatea candidatilor, mai putin pentru Dan Barna, Ioana Bruynseels, Alexandru Cumpanasu, Catalin Ivan si Sebastian Constantin Popescu, care nu implinisera varsta de 16 ani la data de 22 decembrie 1989.

In adeverinta emisa pentru posibilul nou patron al lui Dinamo, CNSAS noteaza: ”Domnul Catarama Viorel figureaza in dosarul fond informativ numarul I 542786 (cota CNSAS), titular VRHP. Domnia sa, economist la intreprinderea de comert exterior Tehnoforest Export, ulterior (din ianuarie 1987) reprezentant in Romania, prin intermediul Oficiului Argus, al firmei olandeze Belco - partener comercial al ICE Tehnoforest Export, figureaza in dosar cu numele, precum si in calitate de candidat la recrutare, in atentia unitatii centrale a Securitatii cu atributii pe linia intreprinderilor de comert exterior. In dosarul I542786 (cota CNSAS) titlular VRHP s-au identificat documente in care i-a fost atribuit de catre ofiterii de Securitate numele conspirativ «Viorel», cat si documente olografe, semnate de catre domnul Catarama Viorel atat cu numele real, cat si cu numele conspirative «W» si «Voicu»”.

CNSAS face referire la mai multe note transmise de Catarama catre Securitate. ”Subsemnatul Catarama Viorel, economist la Serviciul 430, referitor la derularea contractului extern cu firma Belco - Belgia, va aduc la cunostinta urmatoarele: de la preluarea de catre mine a acestei firme (aprilie 1985), am observat ca patronul firmei, domnul HVR, detine - privitor la mobila executata si livrata de CPL Oradea - informatii pe care Tehnoforest nu le detine. Intrucat firma foloseste aceste informatii fara stirea noastra, sub semnatura tov. dir. ID, s-a expediat la CPL un telex (numarul 34830/31.05.1985) pe care il anexez la prezenta nota. Spre surprinderea noastra, acest telex a ajuns la cunostinţa firmei Belco in RSR, domnul SL, si implicit la conducerea firmei straine”, se mai arata in documentul publicat de CNSAS.

Consiliul precizeaza, in acelasi document care are 18 pagini, ca Viorel Catarama nu a avut calitatea de colaborator sau agent al Securitatii, in sensul legii. Viorel Catarama candideaza la alegerile prezidentiale de duminica, fiind sustinut de Dreapta Liberala, el fiind creditat cu sub 1% din optiunile de vot. Acesta a fost presedinte al Federatiei Romane de Tenis, intre 1992 si 1996, si si-a manifestat interesul pentru cumpararea pachetului majoritar de actiuni la clubul de fotbal DInamo (51%), pe care ar dori sa il listeze la bursa. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!