Soția fotbalistului despre care se crede că a murit în timpul cutremurului din Turcia, apel disperat: „Cred că e în viață!”

Christian Atsu Cutremur în Turcia Soția lui Christian Atsu Stiri
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 12 Februarie 2023, 17:52
Data actualizarii: Duminica 12 Februarie 2023, 17:52

Soția fotbalistului ghanez Christian Atsu, dat dispărut după cutremurul devastator din Turcia, susține că jucătorul ar putea fi în viață și face apel către autoritățile turce să trimită utilajele necesare pentru ca acesta să fie salvat.

În urmă cu doar câteva zile s-a scris că Christian Atsu a fost găsit în viață, însă se pare că fusese vorba doar despre o identificare greșită, acesta fiind în continuare de negăsit.

Soția lui Atsu, apel disperat către autoritățile din Turcia

„Încă mă rog și cred că el este în viață”, a spus Claire Rupio, care a adăugat: „Facem apel la clubul Hatayspor, la autoritățile turce și la guvernul britanic să trimită echipamente pentru a scoate oamenii din dărâmături, în special pe soțu meu și tatăl copiilor mei. Au nevoie de echipament pentru a-i scoate, nu pot ajunge atât de adânc fără echipament. Și timpul se scurge”, a mai spus soția lui Atsu.

Christian Atsu era legitimat la Hatayspor, ultima clasată din campionatul din Turcia.

Oraşul Hatay se află la aproximativ 180 de kilometri sud de provincia unde a fost epicentrul cutremurului cu magnitudinea de 7,6 grade pe scara Richter, care a devastat sud-estul Turciei, ucigând cel puţin 2.900 de oameni în Turcia şi alte 1.500 în Siria vecină, precizează EFE.

Christian Atsu, în vârstă de 31 de ani a mai evoluat la Malaga, FC Porto, Chelsea Londra şi Newcastle United, printre alte cluburi.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!