Mason Greenwood a fost arestat! Ce au transmis autoritățile și cu ce a fost pus sub acuzare

Mason Greenwood arestat Manchester United Mason Greenwood Stiri
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 15 Octombrie 2022, 19:46
Data actualizarii: Sambata 15 Octombrie 2022, 20:24

Mason Greenwood a fost arestat în cele din urmă, după incidentele neplăcute cu fosta parteneră.

Poliția din Manchester a emis un comunicat sâmbătă, 15 octombrie, în care a precizat faptul că Mason Greenwood a fost închis în urma incidentelor din decembrie anul trecut asupra fostei sale partenere.

„Serviciul Procuraturii a autorizat Poliția din Manchester să-l aresteze pe Mason Greenwood cu tentativă de viol, implicare în comportament coercitiv și agresiune fizică, implicând vătămare corporală”, a evidențiat Janet Potter, prosecutorul coroanei, potrivit Sky News.

Aceeași sursă a evidențiat faptul că Mason Greenwood a fost arestat într-o zonă din Manchester, Trafford, și a rămas până acum în custodia poliției din Manchester.

Fotbalistul va fi prezent în Curtea de Magistratură din Manchester luni, 17 octombrie, așa cum informează publicația Mirror.co.uk.

Clubul de fotbal Manchester United încă nu a reacționat în niciun fel cu privire la noua decizie luată asupra lui Mason Greenwood.

Primul comunicat al poliției din Manchester

"Poliția din Manchester s-a autosesizat după cele apărute în spațiul media, în care o femeie a raportat violență fizică asupra ei. O investigație a fost lansată și putem confirma că un bărbat în vârstă de 20 de ani a fost arestat cu suspiciune de viol și asalt. 

Momentan, rămâne în custodia poliției. Investigația o să continue", se arată în comunicatul poliției din Manchester, care s-a autosesizat după ce iubita fotbalistului a publicat mai multe poze și filmări în social-media cu urmele lăsate după loviturile primite, pe 30 ianuarie 2022.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!