Gigi Becali a făcut prăpăd, în ultimele zile, aproape la fiecare apariție publică! Cuprins de febra alegerilor, cele parlamentare și prezidențiale, patronul FCSB-ului, ajuns deputat din partea AUR, a avut derapaje pe bandă la adresa rivalilor din lumea politică.
Deși e un om fără „frână“ la emisiunile televizate, cele sportive sau pe alte teme, Becali se transformă, când pășește în biserică. Ceea ce s-a întâmplat și astăzi, când a participat la Sfânta Liturghie.
La Catedrala Patriarhală din București, unde slujba a fost transmisă de Trinitas TV, patronul FCSB-ului a fost atât de emoționat, încât i-au dat lacrimile, la un moment dat. Imaginea cu Gigi Becali plângând s-a viralizat în mediul online și poate fi văzută mai jos.