Fotbalistul formației madrilene și-a exprimat solidaritatea față de persoanele implicate în acest eveniment, anunțând că este pregătit să intervină concret pentru a sprijini victimele și pe cei afectați de această situație.
„Cele mai sincere condoleanțe familiilor victimelor tragicului accident feroviar din Toledo. Toată afecțiunea și sprijinul meu pentru răniți și pentru cei afectați”, a scris jucătorul grupării „blanco”, care le-a transmis totodată „multă putere” celor implicați.
Fede Valverde ajută la căutarea persoanelor dispărute
Fotbalistul în vârstă de 28 de ani a precizat că este pregătit să își folosească vizibilitatea și resursele pentru a sprijini operațiunile de găsire a celor dați dispăruți în urma impactului.
„În calitate de căpitan al lui Real Madrid, mă pun la dispoziție pentru a ajuta cu tot ceea ce este necesar și pentru a colabora la distribuirea informațiilor care pot ajuta la localizarea persoanelor dispărute”, a transmis Fede Valverde, potrivit Europa Press, distribuind ulterior pe contul său date despre cei căutați.
Tragedia a avut loc miercuri dimineață, la ora 8:54, în localitatea Urda din Toledo, și s-a soldat cu cel puțin 68 de morți. Accidentul s-a produs după ce trenul AVE 2080, care circula pe ruta Madrid – Sevilla, a lovit din spate trenul Iryo 6076 aflat în fața sa, provocând deraierea ultimelor două vagoane ale garniturii lovite.