Contestația lui Gigi Becali a fost respinsă! Patronul FCSB-ului a fost trimis în judecată și riscă să ajungă în spatele gratiilor 

Gigi Becali FCSB inchisoare Becali referendum Stiri Gigi Becali
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 19 Mai 2023, 16:29
Data actualizarii: Vineri 19 Mai 2023, 18:16

Tribunalul Ilfov a respins vineri contestaţia depusă de Gigi Becali în dosarul în care patronul clubului FCSB este acuzat de săvârşirea infracţiunii de fraudă la vot, astfel încât procesul poate începe pe fond.

În luna martie, un magistrat de cameră preliminară de la Judecătoria Buftea a constatat că rechizitoriul şi probele strânse de procurori împotriva lui Becali sunt valide.

Gigi Becali a contestat decizia, însă acţiunea sa a fost respinsă vineri de Tribunalul Ilfov. Urmează ca Judecătoria Buftea să stabilească un termen pentru începerea procesului pe fond.

Gigi Becali, trimis din nou în judecată

Patru ani le-a luat procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea să finalizeze ancheta în acest caz, dosarul fiind trimis în instanţă în ianuarie 2023.

Potrivit art. 387 alin.1 lit.a din Codul penal, infracţiunea de fraudă la vot reprezintă fapta persoanei care votează fără a avea acest drept şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Becali are mari şanse să scape de acuzaţii prin prescrierea faptelor. Conform Codului penal, pentru infracţiunea săvârşită de Gigi Becali termenul de prescripţie este de cinci ani, care se împlineşte în octombrie 2023.

Patronul FCSB-ului a fost eliberat condiţionat în aprilie 2015 din Penitenciarul Poartă Albă, după ce a executat o treime din pedeapsa de 3 ani şi 6 luni primită în trei dosare. Este vorba de dosarul "Valiza", cel privind schimbul de terenuri cu MApN şi dosarul sechestrării hoţilor care i-au furat maşina.

După ce a fost eliberat condiţionat din închisoare, lui Becali i s-au impus mai multe interdicţii, printre care dreptul de a alege şi de a fi ales în funcţii publice, dar şi dreptul de a vota.

În octombrie 2018, el s-a prezentat la vot la "Referendumul pentru familie", în cadrul căruia românii au fost chemaţi să se exprime dacă sunt de acord sau nu pentru schimbarea definiţiei familiei din Constituţie, respectiv dacă formularea "căsătoria liber consimţită între soţi" să fie schimbată în "căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie".

"Chiar dacă sunt 40 de grade afară, merg să votez. Şi în patru labe merg la referendum. E cea mai mare acţiune din România în ultimii ani. E mai important decât toate războaiele. Depinde viitorul neamului, al copiilor şi al nepoţilor. Dacă nu se face referendum şi nu se spune clar că familia e compusă din bărbat şi femeie, va fi greu. Ăştia ne atacă uşor, uşor. Nu acum, dar peste 20-30 de ani. O să se facă educaţie şi se scrie în manuale 'ce bine e să fii homosexual'. Trebuie să salvăm ţara", declara Gigi Becali în octombrie 2018. 

Agerpres

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!