Theodor Proca (18 ani) s-a calificat în finala probei de 1.500 de metri liber, stabilind un nou record național la Campionatul European de Înot de la Paris.
Theodor Proca: „A fost, per total, o cursă bună”
Proca a devenit primul român care înoată 1,5 km în mai puțin de 15 minute, respectiv 14:57.97. Adolescentul s-a calificat în ultimul act al probei cu emoții, de pe locul opt.
„Sunt foarte fericit cu rezultatul. Sunt primul român sub 15 minute. Mă apropii din ce în ce mai tare de baremul de jocuri, mai am 6 secunde. A fost o cursă bună, e un pic greu dimineața în continuare, dar parcă am început să mă obișnuiesc, e mai bine acum.
Da, de câteva ori l-am văzut pe antrenor făcându-mi semn să accelerez. De obicei nu prea ridic privirea din apă când înot, deci nu prea-l văd așa des, dar am simțit că trebuie să forțez. Am fost foarte aproape de ungur (n.r. - David Betlehem), o singură sutime, dar e bine.
Asta a fost tactica, să plec cât mai bine, să mă poziționez cât mai bine și să am un finiș bun. A fost, per total, o cursă bună.
Proca: „Nu mă așteptam să fie nivelul așa ridicat”
Probabil, dacă eram pe un alt culoar, mai de margine, era mai greu. A fost foarte bine. E interesant, e un concurs foarte greu. Nu mă așteptam să fie nivelul așa ridicat. La 800, de exemplu, s-a mers mai tare decât la Jocurile Olimpice.
Nivelul e foarte ridicat, dar și noi ușor-ușor ridicăm nivelul. Suntem mulți băieți tineri care vrem rezultate.
Îmi propusesem să prind o finală și să cobor sub 15 la 1500. Poate la 800 am pus un pic prea multă presiune, fiind și prima probă, dar mi-am revenit, am făcut antrenamente și mă simt foarte bine!”, a declarat Theodor Proca, după performanța sa.
Marea finală în proba de 1.500 de metri liber este programată să se desfășoare sâmbătă seara, începând cu ora 20:20.