VIDEO EXCLUSIV La mulți ani, Georgeta Andrunache! Marea noastră campioană este lângă Nadia Comăneci și Elisabeta Lipă într-un top fabulos al performanțelor

SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 14 Aprilie 2024, 10:15
Data actualizarii: Duminica 14 Aprilie 2024, 10:21

Fosta canotoare este în prezent vicepreședinte la CS Dinamo București.

”Sărbătorita zilei la CS Dinamo - 14 aprilie

Georgeta ANDRUNACHE (canotaj / n. 1976) - astăzi sărbătorim o legendă a sportului românesc, cvintuplă campioană olimpică (doar ea, Nadia și Elisabeta Lipă au cucerit 5 medalii olimpice de aur).

Născută la Botoșani, Georgeta Andrunache are un palmares fabulos: șase medalii olimpice (5 aur - 1 bronz), 11 medalii la campionatele mondiale (5 aur – 4 argint – 2 bronz), 3 medalii la campionatele europene (toate de aur).

În prezent, Georgeta Andrunache este vicepreședinte la CS Dinamo. Totodată, îndeplinește atribuțiile funcției de președinte al Comisiei Tehnice Olimpice și Pentru Sportul de Performanță din cadrul COSR.

La mulți ani cu sănătate!”, a postat duminică Dinamo pe pagina oficială de Facebook a clubului din Ștefan cel Mare.

Georgeta Andrunache, interviu pentru Sport.ro

Cvintuplă campioană olimpică Georgeta Andrunache este unul dintre cei mai de succes sportivi români din toate timpurile. A făcut istorie în canotaj, iar de numele ei se leagă performanțe importante obținute pentru România.

Invitată pentru un interviu din seria "Hai să fim Super!", Georgeta Andrunache a făcut o serie de dezvăluiri impresionante despre viața ei, de ce nu a fost lăsată să practice acest sport, cum și-a construit drumul spre glorie și care au fost momentele care i-au marcat viața.

"Mama mea nu a fost de acord niciodată cu ce am făcut eu în cariera sportivă. Nu își dorea să devin ceva anume, a fost o tragedie în familie. Mama a avut un frate mort înecat, voia ceva care să nu aibă legătura cu apa. Aveam copii, peste 10 ani de carieră și ea mă întreba: 'Mai stai mult acolo? Cât mai faci sportul acesta?'. Întotdeauna a fost acea teamă că sunt pe apă", a declarat Georgeta Andrunache. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!