GALERIE FOTO Gest incredibil făcut de mama lui David Popovici! Cum s-au asigurat părinții campionului mondial că înotătorul este ferit de substanțele interzise 

david popovici Campionatul Mondial de natatie Georgeta Popovici Sporturi
Ana-Maria Popescu
Data publicarii: Joi 23 Iunie 2022, 11:46
Data actualizarii: Joi 23 Iunie 2022, 11:58

David Popovici (17 ani) este noua senzație a înotului mondial după performanțele incredibile obținute la Campionatul Mondial din Budapesta. 

Tânărul înotător român a câștigat medalii de aur la probele 100 și 200 m liber, după prestații extrem de bune, reușind o performanță nemaiîntâlnită pentru România. Popovici este al doilea înotător din istorie care reușește să câștige ambele probe la aceeași ediție a unui Campionat Mondial, după Jim Montgomery. 

Performanțele lui Popovici au impresionat, în special în contextul vârstei fragede, iar presa internațională nu a întârziat să îl compare cu legendarul Ian Thorpe. În spatele tânărului sportiv au fost întotdeauna părinții, care l-au sprijinit la fiecare pas, după cum a spus chiar el. 

Gest incredibil făcut de mama lui David Popovici

Părinții înotătorului, Mihai și Georgeta, au mers alături de el la Budapesta, pentru a-l susține, iar acum, după medaliile de aur cucerite au apărut noi detalii legate de eforturile făcute în cariera înotătorului. Conform GSP, părinții lui Popovici controlau toate detaliile astfel încât David să fie în cea mai bună formă și să nu încalce vreuna dintre legile anti-doping. 

Sursa citată informează că părinții înotătorului țineau constant legătura cu reprezentanții ANAD, pentru a se asigura că nu există suspiciuni sau erori în tratamentele medicale pe care David le urma împotriva afecțiunilor minore. Directorul general ANAD a confirmat acest lucru, făcând și o dezvăluire incredibilă. 

Georgeta, mama lui David Popovici a făcut cursuri de ofițer control doping, tocmai pentru a se asigura că procedurile sunt urmate în conformitate, fără să existe vreo eroare. 

„Da, așa este, părinții au fost mereu foarte implicați în tot ce înseamnă pregătirea copilului. Erau foarte atenți și la nutriție, și la medicație. 

Pe lângă faptul că vorbeau cu medicul de la club, fie veneau la noi, fie ne cereau sfaturi prin mail, interesându-se dacă e vreo problemă cu vreun medicament, dacă suplimentele puteau fi analizate sau dacă au certificate. Dacă David avea vreo problemă medicală obișnuită, dacă era răcit, de exemplu, se interesau la noi pentru orice medicament simplu. Căutau pe platforma noastră, dar apoi ne cereau și nouă confirmarea că era corect ce citiseră. 

Țineam legătura chiar și noaptea, când David concura foarte departe. Părinții îi erau alături, iar tatăl ne scria și ne întreba, nu doar pentru fiul lor, dar uneori și pentru alți colegi de-ai lui. 

Știau că le răspundem foarte repede, așa cum facem pentru toți sportivii. David și părinții săi sunt chiar un exemplu, sunt extrem de atenți și de disciplinați cu tot ce înseamnă o carieră profesionistă.

Mama lui David a făcut și cursul de ofițer control doping, doar ca să cunoască procedurile, să poată să prevină orice eroare în procesul de pregătire. Dacă ar vrea, ar putea participa la controalele ANAD, la recoltări, dar nu în natație sau la clubul Dinamo, unde activează fiul său”, a declarat Gabriela Andreiașu, director general ANAD conform gsp. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!