Decizia luată de conducătorii din Formula 1! Ce se întâmplă cu Marele Premiu al Chinei

Formula 1 Marele Premiu al Chinei Sporturi Formula 1
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 17 Ianuarie 2023, 15:36
Data actualizarii: Marti 17 Ianuarie 2023, 15:40

Calendarul 2023 al Formulei 1 va cuprinde 23 de curse în loc de 24, pentru că Marele Premiu al Chinei, anulat în decembrie din cauza restricţiilor legate de Covid, nu va fi înlocuit.

Formula One, organizatorul competiţiei, a anunţat într-un comunicat că celelalte date de cursă rămân aceleaşi, cu prima cursă pe 5 martie în Bahrain şi ultima pe 26 noiembrie la Abu Dhabi.

Marele Premiu al Chinei, prevăzut pe 16 aprilie la Shanghai, a fost anulat din cauza dificultăţilor actuale ridicate de situaţia Covid din ţară, unde restricţiile erau încă drastice până la finele anului trecut în lupta contra pandemiei de coronavirus. Între timp, măsurile Covid din China s-au relaxat, dar circuitul din Shanghai a ieşit din calcule pentru 2023 din motive logistice.

Formula One a studiat alte alternative pentru înlocuirea Marelui Premiu al Chinei, care lipseşte pentru al patrulea an consecutiv din cauza pandemiei, inclusiv circuitul portughez Portimao. Aici au avut loc curse în 2020 şi 2021, pentru a le înlocui pe cele anulate din cauza pandemiei.

În luna aprilie, mai sunt prevăzute cursele din Australia (2 aprilie) şi Azerbaidjan (30 aprilie). S-a luat în considerare mutarea cursei azere cu o săptămână mai devreme, dar până la urmă calendarul iniţial nu a mai fost modificat.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!