VIDEO Canada, victorie senzațională la Donald Trump acasă! ”Nu ne puteţi lua ţara - şi nu ne puteţi lua sportul”

Canada, victorie senzațională la Donald Trump acasă! ”Nu ne puteţi lua ţara - şi nu ne puteţi lua sportul” Sporturi

După 3-2 cu SUA, Canada a câștigat Turneul celor Patru Naţiuni la hochei pe gheaţă.

Canada a câştigat Turneul celor Patru Naţiuni la hochei pe gheaţă, învingând în finală, cu scorul de 3-2, echipa Statelor Unite, joi seara la Boston, la capătul unei competiţii marcate de tensiuni politice între cele două ţări, informează AFP.

Justin Trudeau, prim-ministrul Canadei, mesaj tranșant

"Nu ne puteţi lua ţara - şi nu ne puteţi lua sportul", a scris premierul canadian Justin Trudeau pe reţeaua X la scurt timp după încheierea meciului, referindu-se la comentariile preşedintelui american Donald Trump, care pledează ca vecina Canada să fie anexată de Statele Unite, pentru a deveni "al 51-lea stat" al Uniunii.

Canadienii s-au impus la capătul unui joc încărcat de energie, dar mai puţin violent decât prima întâlnire dintre cele două ţări, disputată pe 15 februarie la Montreal, la începutul căreia imnul naţional al Statelor Unite a fost huiduit copios, iar pe gheaţă au avut loc trei confruntări între jucători.

Donald Trump nu glumește: dorește anexarea Canadei

Donald Trump şi-a reînnoit totuşi provocările cu câteva ore înaintea finalei, scriind pe reţeaua sa Truth Social că a sunat echipa americană "pentru a o încuraja să câştige în această seară împotriva Canadei care (...) va deveni într-o bună zi şi poate în curând cel de-al 51-lea stat al nostru foarte important şi iubit".

De data aceasta, nu au mai izbucnit lupte în timpul jocului, iar imnul canadian a fost doar uşor huiduit de unii dintre cei 20.000 de spectatori prezenţi în tribunele arenei TD Garden din Boston, scrie Agerpres.

Filmul meciului SUA - Canada 2-3, decis în prelungiri

Canadianul Nathan MacKinnon a deschis scorul la începutul primei reprize, trimiţând pucul printr-un labirint de jucători americani aflaţi în faţa porţii şi peste umărul portarului advers Connor Hellebuyck.

Brady Tkachuk a egalat pentru Statele Unite, învingându-l pe Jordan Binnington după o pasă a căpitanului american Auston Matthews.

Echipa SUA a preluat apoi conducerea la începutul celei de-a doua reprize, printr-un gol marcat de Jake Sanderson, un apărător de 22 de ani chemat în ultimul moment, chiar înainte de începerea turneului, pentru a înlocui un jucător accidentat.

Canadienii au restabilit egalitatea cu şase minute înainte de finalul reprizei a doua, prin Sam Bennett, iar apoi au marcat golul victoriei în prelungiri prin Connor McDavid, după un assist al lui Mitch Marner, 3-2 pentru Canada acasă la Donald Trump!

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!