Transferul de 40 de milioane de euro pus la cale de FC Barcelona prinde contur

Transferul de 40 de milioane de euro pus la cale de FC Barcelona prinde contur La Liga FC Barcelona / Foto: Imago Images

În căutarea unui atacant, Barcelona ar putea da 40 de milioane de euro în această vară pentru un fundaș central.

Luka Vuskovic (19 ani) impresionează la Hamburg, formație la care este împrumutat de Tottenham până la finalul acestui sezon. Cota sa de piață a crescut, iar acum este evaluat la 40 de milioane de euro.

Luka Vuskovic ar putea semna cu FC Barcelona

Hamburg vrea să-l transfere definitiv, dar ”pe fir” a intrat Barcelona, care ia o opțiune serioasă pentru a obține semnătura fundașului croat. Publicația catalană Sport scrie că negocierile dintre cele două părți capătă contur.

”Cheia” ar putea fi Pini Zahavi, impresarul lui Vuskovic, care îi reprezintă pe Hansi Flick și Robert Lewandowski. Dacă mutarea se va concretiza, aceasta va fi pentru 40 de milioane de euro.

Ar fi o afacere excelentă pentru Tottenham, în contextul în care fundașul croat, care a prins și două meciuri la naționala țării sale, a fost transferat în vara anului trecut de la Hajduk Split pentru 11 milioane de euro.

Tottenham ar avea planuri mari cu Vuskovic

Stoperul Luka Vuskovic a fost împrumutat la Hamburger SV, unde a bifat 24 de prezențe și 5 goluri pentru "Die Rothosen" și se anunța ca un posibil titular al echipei londoneze în stagiunea următoare.

În condițiile în care Ben Davies (32 de ani) își termină contractul în vara viitoare, iar Radu Drăgușin (24 de ani) și Cristian Romero (27 de ani) ar putea fi vânduți în următoarea perioadă de mercato, Tottenham se va baza pe postul de fundaș central pe Kevin Danso (27 de ani), Micky van de Ven (24 de ani), Kota Takai (21 de ani / împrumutat acum la Borussia Monchengladbach), Dante Cassanova (21 de ani), Ashley Phillips (20 de ani / împrumutat acum la Stoke City) și Luka Vuskovic (19 ani).

Publicitate
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!