Timp de zece ani, în perioada 2014-2024, mijlocașul neamț a jucat pe Santiago Bernabeu, însă acest lucru nu l-a oprit să laude calitățile lui Pedri, starul celor de la FC Barcelona.
"Pedri este în prezent cel mai bun din lume pe poziția sa, din punctul meu de vedere. În general, este un jucător a cărui absență o simți, indiferent împotriva cui joci.
Nu doar marchează goluri, nu doar oferă pase decisive. Îți oferă soluții. Am aruncat o privire asupra a ceea ce face Pedri în acest sezon, iar doar în Liga Campionilor, depășește în medie 52 de adversari pe meci.
În La Liga, este și mai impresionant: trece de 59 de adversari pe meci! Depășește 11-12 fundași pe meci, ceea ce este cel mai dificil lucru pentru un mijlocaș.
Este cel mai bun. Și dacă îți lipsește un jucător ca el, vei simți imediat asta!", a declarat Toni Kroos, citat de Mundo Deportivo.
Întrebat despre Balonul de Aur, Pedri a rostit trei cuvinte
Forma sa excelentă a atras aprecieri din toate părțile, iar unii fani și analiști îl văd deja printre favoriții la Balonul de Aur. Totuși, tânărul mijlocaș nu pune trofeul individual pe primul loc.
„Balonul de Aur? E un vis", a spus Pedri. "Mă repet, titlurile de echipă sunt mai importante. Aceasta este prioritatea mea”, a continuat mijlocașul.
El a mai explicat că, de obicei, premiul este câștigat de jucători cu statistici ofensive impresionante și că ar prefera ca Raphinha sau Lamine Yamal să fie luați în calcul pentru acest trofeu.
Barcelona visează la un sezon de excepție, iar Pedri rămâne concentrat pe obiectivele echipei: „Dacă vom câștiga toate meciurile rămase, vom fi campioni.”