Revenit în vară după împrumutul la Brighton, atacantul de 22 de ani spera să își recapete locul în echipă sub comanda lui Hansi Flick, însă realitatea este cu totul alta: nu a jucat niciun minut în ultimele trei luni.
Ignorat de Flick, deși este apt de joc
Deși a fost ferit de accidentări și se antrenează la capacitate maximă, Fati nu intră în vederile tehnicianului german.
În victoria recentă cu Osasuna (3-0), Flick a preferat să trimită pe teren jucători precum Pau Víctor, Pablo Torre și Fermín López, iar despre Fati a spus doar că "avem nevoie de el, dar trebuie să demonstreze că merită să joace".
Conform jurnaliștilor spanioli de la Sport, apropiații lui Ansu sunt extrem de nemulțumiți de tratamentul primit. Aceștia consideră că jucătorul a pierdut un an important din cariera sa și că Flick i-ar fi dat speranțe la începutul sezonului, doar pentru a-l ignora ulterior.
Fati a refuzat să plece sub formă de împrumut în iarnă, dorind să lupte pentru un loc în echipă, dar situația pare fără soluție. În acest moment, există două scenarii pentru vară:
- Barcelona îl va ceda definitiv dacă va primi o ofertă bună.
- Un imprumut altundeva, având în vedere că are o relație bună cu vestiarul catalan.
120 meciuri a jucat Ansu Fati pentru Barcelona în cariera sa, a marcat 20 goluri și a livrat șase pase decisive.