Sergio Busquets, fost mijlocaş al echipei de fotbal FC Barcelona, s-a alăturat lui FC Barcelona Atletic, echipa a doua a clubului, ca antrenor secund în stafful lui Juliano Belletti, a anunţat luni campioana Spaniei, scrie EFE.
OFICIAL Sergio Busquets a revenit la Barcelona!
Sergio Busquets, antrenor secund la echipa a doua a Barcelonei.
Sergio Busquets, înapoi la Barcelona după trei ani
Astfel, Sergio Busquets revine la club la trei ani după încheierea perioadei sale ca jucător al primei echipe, o etapă întinsă pe durata a cincisprezece sezoane, şi după o ultimă aventură de doi ani şi jumătate la Inter Miami, unde s-a reunit cu foştii jucători ai catalanilor Lionel Messi, Luis Suarez, Jordi Alba şi Javier Mascherano (acesta din urmă în calitate de antrenor) înainte de a se retrage.
Busquets, o legendă „blaugrana”
Cu 722 de meciuri disputate în tricoul „blaugrana”, Busquets este jucătorul cu al treilea cel mai mare număr de apariţii din istoria clubului. Acest lucru, coroborat cu cele 32 de trofee cucerite (9 titluri de campion, 7 Cupe ale Regelui, 7 Supercupe ale Spaniei, 3 Ligi ale Campionilor, 3 Supercupe ale Europei şi 3 Cupe Mondiale ale Cluburilor), îl transformă într-una dintre marile legende ale Barcei.
Acum, fostul internaţional spaniol, câştigător al Cupei Mondiale din 2010 şi al EURO 2012 alături de „Furia Roja”, revine acasă pentru a-şi pune experienţa şi cunoştinţele fotbalistice în slujba echipei de rezerve a grupării „blaugrana”, în timp ce îşi finalizează cursurile de antrenor.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News




