FOTO ȘI VIDEO Retro Barcelona! Cum au apărut îmbrăcați jucătorii lui Hansi Flick înaintea partidei cu Rayo Vallecano

Retro Barcelona! Cum au apărut îmbrăcați jucătorii lui Hansi Flick înaintea partidei cu Rayo Vallecano La Liga

FC Barcelona înfruntă Rayo Vallecano, astăzi, de la ora 15:00, în runda cu numărul 31 din LaLiga. Andrei Rațiu este titular la oaspeți.

Fanii Barcelonei au avut parte de o surpriză în cursul zilei de duminică. Jucătorii lui Hansi Flick au sosit pe Camp Nou îmbrăcați cu tricouri retro.

Jucătorii actuali ai Barcelonei, îmbrăcați cu tricoul lui Ronaldinho din urmă cu 20 de ani

Fotbaliștii au apărut la inspecția gazonului cu un model retro de tricou cu numele lui Ronaldinho. Fostul mare fotbalist brazilian, care ieri a împlinit 46 de ani, a îmbrăcat echipamentul respectiv în sezonul 2005/2006.

  • Yamal retro

"Designul reînvie estetica clasică a liniei Total 90 de la Nike, cu dungile tradiționale albastre, roșii și detaliile galbene care au definit o eră în fotbalul anilor 2000. Stilul său retro menține esența modelului original, ceea ce îl face o piesă perfectă atât pentru fanii FC Barcelona, ​​cât și pentru pasionații de tricouri vintage.

Interesant este că starul brazilian a semnat cu Barça în 2003, când unii dintre membrii actuali ai lotului nici măcar nu se născuseră. Printre aceștia se numără jucători precum Gavi, Lamine și Cubarsi, printre alții", a scris Mundo Deportivo.

Tricourile cu care au apărut jucătorii Barcelonei sunt deja disponibile în magazinul oficial al clubului, cu prețuri cuprinse între 100 și 130 de euro.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!