VIDEO Fanii i-au găsit un înlocuitor neobișnuit lui Courtois. Jucătorul care a impresionat prin reflexele sale

Eduardo Camavinga Real Madrid Thibaut Courtois Spania
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 11 August 2023, 13:48
Data actualizarii: Vineri 11 August 2023, 13:48

Eduardo Camavinga a impresionat pe rețelele de socializare cu abilitățile sale de portar.

Buturile lui Real Madrid sunt în pericol, după ce galacticii l-au pierdut pe Thibaut Courtois, portarul de 31 de ani cu două zile înainte de începerea sezonului regulat. Cotat la 45 de milioane de euro de site-urile de specialitate, belgianul  s-a accidentat joi dimineață, 10 august, la un antrenament al vicecampioanei Spaniei.

Incidentul a fost unul grav, întrucât belgianul a izbucnit în lacrimi când și-a dat seama că vacanța sa se va prelungi pentru mult timp.

Verdictul staff-ului medicilor i-a demoralizat și mai tare pe suporterii de pe Bernabeu: ”După testele efectuate jucătorului nostru Thibaut Courtois, acesta a fost diagnosticat cu ruptură de ligament încrucișat anterior la genunchiul stâng. Jucătorul va fi operat în următoarele zile” a transmis Real Madrid prin intermediul unui comunicat de presă.”

Soluția ar putea veni dintr-un compartiment mai puțin obișnuit. Eduardo Camavinga, mijlocașul central în vârstă de doar 20 de ani i-a impresionat pe internauți cu reflexele sale într-un videoclip postat pe platforma de socializare Instagram

Cotat la 85 de milioane de euro, Camavinga a venit în urmă cu doi ani pe Santiago Bernabeu, după numai două sezoane petrecute la Rennes. Din acel moment, internaționalul francez a bifat 63 de partide în campionat pentru madrileni și 25 de meciuri în Liga Campionilor, reușind două goluri și cinci pase decisive.

Noua ediție de La Liga debutează astăzi, 11 august de la ora 20:30. În prima partidă a acestui sezon, Almeria va primi vizita celor de la Rayo Vallecano. Real Madrid va disputa primul meci de campionat sâmbătă, 12 august de la ora 22:30. Galacticii vor face deplasarea pe San Mames pentru partida împotriva lui Athletic Bilbao. 

Articol scris de Eduard Muntean

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!